Scor strâns la alegerile parlamentare din Slovenia

Prim-ministrul sloven în funcție și liderul partidului „Gibanje Svoboda”, Robert Golob, își exprimă votul în timpul alegerilor parlamentare la o secție de votare din Ljubljana, Slovenia, 22 martie 2026.
© EPA/ANTONIO BAT   |   Prim-ministrul sloven în funcție și liderul partidului „Gibanje Svoboda”, Robert Golob, își exprimă votul în timpul alegerilor parlamentare la o secție de votare din Ljubljana, Slovenia, 22 martie 2026.

Premierul liberal sloven Robert Golob a revendicat victoria partidului său la alegerile parlamentare, câştigate,  la limită, în faţa formaţiunii fostului prim-ministru conservator Janez Janša – anunţă, luni, agenţiile internaţionale de presă.

Mișcarea pentru Libertate (GS) a lui Golob a obținut 29 de mandate în viitorul Legislativ, cu doar unul mai mult decât Partidul Democrat Sloven (SDS) al lui Janša, un emul al preşedintelui american, Donald Trump, şi un apropiat al premierului din Ungaria vecină, Viktor Orban.

Alte cinci partide ar mai intra în parlamentul sloven, iar în jocul posibilelor alianțe niciuna dintre părți nu pare să obțină majoritatea absolută de 46 din cele 90 de locuri de deputat.

Prezența la vot a fost de aproape 70%.

 

Timp citire: 1 min