Selecţionata feminină a României - medalii de bronz la Campionatele Mondiale de tenis de masă

Bernadette Szocs din România în acțiune în timpul meciului final al probei feminine de simplu împotriva Sofiei Polcanova din Austria la Campionatele Europene de tenis de masă de la Linz, Austria, 20 octombrie 2024.
© EPA/ANNA SZILAGYI   |   Bernadette Szocs din România în acțiune în timpul meciului final al probei feminine de simplu împotriva Sofiei Polcanova din Austria la Campionatele Europene de tenis de masă de la Linz, Austria, 20 octombrie 2024.

Selecţionata feminină a României a obținut medaliile de bronz la Campionatele Mondiale de tenis de masă pe echipe din Marea Britanie, de la Londra, după ce a fost învinsă, sâmbătă, în semifinale de China, cu scorul de 3-0.

E prima medalie a României la Mondiale după un sfert de secol, de la bronzul cucerit în 2000 la Kuala Lumpur, în Malaiezia.

Echipa României a fost formată din Bernadette Szocs (locul 26 mondial), Elizabeta Samara (44), Andreea Dragoman (57), Elena Zaharia (106) și Adina Diaconu (145).

Toate componentele echipei Chinei sunt jucătoare de Top 10 mondial: Yingsha Sun (locul 1), Manyu Wang (2), Xingtong Chen (3), Man Kuai (7) și Yidi Wang (8).

Chinezoaicele au cucerit ultimele 6 ediții ale Campionatului Mondial și 12 dintre cele 13 din acest secol.

China ocupă locul 1 în clasamentul celor mai bune echipe feminine din lume, România era cotată a șaptea. 

La masculin România s-a oprit  în optimile de finală,  după ce a fost învinsă tot de China, campioana mondială.

Competiția de la Londra a reunit 64 de echipe masculine şi 64 de echipe feminine din întreaga lume, între 28 aprilie - 10 mai, la o ediţie aniversară, care a marcat 100 de ani de la primele Campionate Mondiale, de la constituirea federației internaționale de specialitate şi a Federaţiei Române de Tenis de Masă (FRTM).

Timp citire: 1 min