Sfânta Lumină de Înviere va fi adusă în România în Sâmbăta Mare, cu o cursă aeriană specială organizată pe ruta Tel Aviv – București, după ce autoritățile române și israeliene au acordat aprobările necesare pentru desfășurarea transportului în condiții speciale.
Patriarhia Română a anunțat că misiunea este posibilă în urma demersurilor diplomatice realizate prin Ambasada României în Israel, în colaborare cu Ministerul israelian de Externe.
Ceremonia din acest an de la Ierusalim va avea loc în condiții speciale, marcate de restricțiile impuse pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
Accesul este limitat, iar desfășurarea evenimentului diferă față de anii precedenți.
În Sfântul Mormânt va intra doar Patriarhul Teofil al III-lea, în timp ce participarea credincioșilor și a delegațiilor este destul de restrânsă.
Sfânta Lumină este adusă în fiecare an în România începând cu anul 2009, de către reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
După ce ajunge în ţară, va fi redistribuită de către reprezentanţi din toate eparhiile în parohiile Patriarhiei din România şi Republica Moldova.
Apoi Sfânta Lumină va fi adusă la Catedrala Patriarhală din București şi va fi întâmpinată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel printr-o ceremonie specială.