REGIUNEA TRANSNISTREANĂ/ Sprijinul pentru reintegrare, în creștere

REGIUNEA TRANSNISTREANĂ/ Sprijinul pentru reintegrare, în creștere
© EPA   |   Punct de control la intrarea în regiunea transnistreană.

Sprijinul pentru reintegrare este în creștere în regiunea transnistreană, potrivit unui studiu privind percepțiile locuitorilor regiunii transnistrene despre reintegrarea Republicii Moldova și Uniunea Europeană, realizat de platforma media Zona de Securitate, în parteneriat cu comunitatea WatchDog. Astfel, fiecare al doilea locuitor al regiunii transnistrene susține reintegrarea celor două maluri ale Nistrului, iar apropierea de malul drept este percepută, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, la fel de importantă ca relațiile cu Federația Rusă. Potrivit cercetării, sprijinul pentru reintegrare a crescut cu 8% în ultimii doi ani - 53 la sută din respondenți ar vota pentru, în cadrul unui referendum cu privire la reintegrarea Transnistriei cu R. Moldova, față de 45% în 2024. Tot mai mulți locuitori se declară „obosiți” de statutul nerecunoscut al regiunii, situația economică și incertitudinea legată de viitor rămân principalele îngrijorări, majoritatea respondenților recunosc că le este frică să vorbească deschis despre subiecte politice, iar circa 30% dintre locuitorii malului stâng consideră Rusia o posibilă amenințare.

După trei decenii în care locuitorilor din regiune li s-a inoculat constant percepția că autoritățile de la Chișinău reprezintă ,,un inamic și un pericol”, peste 25% dintre respondenți se simt reprezentați de președinta Maia Sandu. Acest scor este chiar mai mare decât cel al pretinsului lider  de la Tiraspol Vadim Krasnoselski. Doar 18% dintre locuitorii regiunii se simt reprezentați de V. Krasnoselski.

Studiul a fost realizat în perioada februarie–aprilie 2026 în cele cinci raioane din stânga Nistrului. La sondajul online au participat 419 persoane, iar datele au fost verificate suplimentar prin 6 discuții de grup.

Timp citire: 1 min