Guvernul urmează să aprobe în ședința de miercuri, 8 octombrie, Strategia militară pentru perioada 2025-2035. Proiectul conține un program de modernizare tehnologică, de consolidare a capabilităților defensive și de aliniere la standardele europene și internaționale. Strategia stabilește 18 direcții prioritare de acțiune, care urmăresc dezvoltarea multilaterală a Forțelor Armate, transmite IPN. Potrivit documentului, dezvoltarea capabilităților militare va fi realizată cu respectarea neutralității statului și a posturii defensive a politicilor de apărare ale Republicii Moldova. Guvernul preconizează o creștere graduală a alocărilor bugetare pentru apărare, în paralel cu modernizarea organizațională și tehnologică a Forțelor Armate. Printre direcțiile prioritare se numără dezvoltarea capacităților de supraveghere și apărare aeriană, apărare cibernetică și război electronic, consolidarea forțelor pentru operații speciale, instruire și sprijin logistic. Documentul mai punctează modernizarea sistemului de comandă, control și comunicații, extinderea rolului Forțelor Armate în gestionarea crizelor interne și contribuția la securitatea regională. Un element-cheie al noii strategii îl reprezintă alinierea R. Moldova la standardele UE în apărare și participarea activă la misiuni internaționale de menținere a păcii sub egida ONU, OSCE și UE.