Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, vor găzdui, luni, la Bruxelles, cel de al doilea summit Uniunea Europeană-Republica Moldova, cu participarea preşedintei Maia Sandu - informează executivul comunitar, într-un comunicat citat de mass-media de la Bucureşti.
Împreună cu Maia Sandu, liderii europeni vor trece în revistă progresele semnificative înregistrate în relaţiile bilaterale şi vor discuta despre următoarele etape ale procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniune, în urma deschiderii negocierilor privind aşa-numitul „grup tematic al elementelor fundamentale”.
Acesta cuprinde valorile şi principiile de bază pe care este creată Uniunea, în special statul de drept şi funcţionarea instituţiilor democratice.
Potrivit Bruxellesului, summitul cu Republica Moldova va transmite încă un semnal puternic al angajamentului continuu al Uniunii faţă de calea europeană a acestui stat şi va oferi ocazia de a consolida cooperarea în domenii de interes comun, precum conectivitatea, energia, educaţia, contactele interpersonale şi apărarea împotriva ameninţărilor hibride.