Sute de morţi în luptele din Siria

Sute de morţi în luptele din Siria
© EPA-EFE/BILAL AL ​​HAMMOUD   |   Forțele de securitate siriene participă la o operațiune, în urma atacurilor efectuate împotriva lor, în Latakia, Siria, 7 martie 2025.

Forţele de securitate siriene s-au confruntat ieri, pentru a doua zi consecutiv, cu o insurgenţă emergentă din partea luptătorilor alawiţi, comunitatea religioasă din care face parte fostul preşedinte Bashar al-Assad, fiind raportaţi sute de morţi în cea mai mare provocare la adresa autorităţii guvernului condus de islamişti, relatează CNN.

Sunt cele mai grave tulburări de când guvernul sirian de tranziţie a preluat puterea, la sfârşitul anului trecut. Sute de persoane au fost ucise sau rănite în confruntările dintre forţele de securitate şi susţinătorii fostului preşedinte Bashar al Assad, potrivit unui grup de monitorizare a drepturilor omului.

Violențe declanșate de susținătorii lui Assad

Confruntările au izbucnit joi în regiunile Latakia şi Tartous de pe coasta mediteraneană, zone în care sprijinul alawiţilor sirieni pentru Assad a fost puternic şi care au înregistrat episoade de violenţă sectară în ultimele trei luni. Autorităţile siriene au declarat că violenţele au început când grupuri loiale lui Assad au lansat joi un atac mortal şi bine planificat asupra forţelor lor.

Mai mult de 225 de persoane au fost ucise începând de joi în confruntări, a declarat vineri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, o organizaţie cu sediul la Londra şi cu surse în Siria. Cel puţin 100 de „agenţi de securitate” ai guvernului sirian sunt incluşi în bilanţul morţilor, a declarat grupul independent de monitorizare a drepturilor omului, în timp ce 125 de civili au fost ucişi atunci când forţele comune ale ministerelor siriene ale apărării şi internelor „au lansat o operaţiune de securitate la scară largă în zeci de sate din zona rurală din Latakia, Tartous şi Hama”.

Familia Assad, membră a sectei minoritare alawite (din ramura şiită a islamului), a condus Siria timp de peste o jumătate de secol, până când Assad a fost înlăturat de la putere la sfârşitul anului trecut de militanţi islamişti sunniţi care au încercat să remodeleze ordinea politică şi sectară a ţării. Alawiţii sirieni – aproximativ 10% din populaţie – au jucat un rol important în regimul Assad şi, deşi mulţi alawiţi şi-au predat armele începând din decembrie, mulţi alţii nu au făcut-o.

Timp citire: 1 min