
Trei cetăţeni ucraineni, care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, la peste 1.900 de metri altitudine, și au cerut apoi ajutorul autorităţilor române, au fost recuperaţi de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră, în noaptea de sâmbătă spre duminică - a informat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, citat de media de la București.
Zăpadă de peste jumătate de metru
Potrivit sursei, după mai bine de opt ore, salvatorii montani i-au coborât din munte pe cei trei ucraineni, cu vârste de 32, 27 şi, respectiv, 24 de ani, care nu au avut nevoie de asistenţă medicală specializată.
Erau afectaţi de frig, obosiţi şi în stare de panică.
Zăpada pe munte măsoară peste 50 de centimetri, fapt ce a îngreunat deplasarea echipelor de salvare.