Trei companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele companiei rusești Lukoil din România - anunță ministrul Energiei în guvernul de la București, Bogdan Ivan

O fotografie din 2 octombrie 2014 arată un vehicul de poliție intrând într-o rafinărie Lukoil de lângă Ploiești, la aproximativ 60 km nord de București, România.
© EPA/BOGDAN CRISTEL   |   O fotografie din 2 octombrie 2014 arată un vehicul de poliție intrând într-o rafinărie Lukoil de lângă Ploiești, la aproximativ 60 km nord de București, România.

Trei companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele companiei rusești Lukoil din România, atât rafinăria cât şi reţelele de benzinării - a declarat, marţi, ministrul Energiei în guvernul de la București, Bogdan Ivan.

„Am fost notificaţi, suntem în legătură cu ei şi urmează să se parafeze această tranzacţie între două companii private, în care este evident că interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid. Între timp, în baza legislaţiei actuale, este evident că România nu a cerut o prelungire a acestor termene, pentru că e o decizie foarte clară şi politică dacă aplicăm sancţiunile SUA, suntem de acord cu ele sau nu. România, spre deosebire de alte state vecine, nu este dependentă de producţia de hidrocarburi şi de importurile lor din partea Federaţiei Ruse şi a Lukoil. Prin urmare, nu a cerut această prelungire şi poziţia noastră este foarte clară şi foarte fermă. În momentul de faţă, aşteptăm să existe aplicarea sancţiunilor, urmând ca imediat după, această companie să găsească un cumpărător şi să încheie tranzacţia pentru a nu perturba activitatea economică” – a afirmat ministrul Ivan.

Potrivit acestuia, dipomația de la București, care e responsabilă cu implementarea acestor tipuri de sancţiuni, împreună cu celelalte ministere de resort, elaborează un act normativ „pentru a se asigura crearea unui cadru legal prin care să existe o formă de supraveghere pentru respectivele active şi activităţi economice”.


În România funcţionează rafinăria Petrotel-Lukoil, lângă Ploiești (sud), şi reţeaua Lukoil România, cu circa 320 de staţii de distribuţie, ambele având ca acţionar compania Litasco, cu sediul în Elveţia.

Lukoil are o reţea de peste 5.300 de benzinării în zeci de ţări din lume, precum şi rafinării în Europa.

Producţia combinată a acestora a ajuns, anul trecut, la 13,5 milioane de tone sau aproximativ 270.000 de barili pe zi. 

Timp citire: 1 min