
Poliția din regiunea Leningrad a Rusiei a reținut trei elevi pentru „reabilitarea nazismului”, după ce aceștia au aruncat cu bulgări de zăpadă într-un memorial dedicat Armatei Roșii, relatează Meduza.
Copiii sunt acuzați de premeditare
Sursa citată afirmă că cei trei copii ar fi fost reclamați poliției de către adjunctul șefului administrației locale, care a descoperit că flacăra monumentului a fost stinsă. Direcția locală a Comitetului de Investigații, un parchet rus cu ample prerogative de anchetă, a deschis un dosar penal privind „reabilitarea nazismului de către un grup de persoane prin conspirație prealabilă”. Această infracțiune poate fi pedepsită în Rusia cu o amendă de la două până la cinci milioane de ruble (44.000 de euro) sau închisoare de până la cinci ani.
Cel mai mare „suspect” are 11 ani
Suspecții în dosar sunt trei elevi din clasele 4-5, cel mai mare dintre ei având 11 ani, iar doi 10 ani. Presa locală scrie că doi dintre copii învață la „Școala de Cultură Ortodoxă”, o instituție de învățământ privată. Materialele strânse de procurorii Comisiei de Investigații au fost predate între timp unui inspector pentru delincvenți juvenili întrucât legislația din Rusia nu permite inculparea minorilor sub vârsta de 16 ani într-un dosar penal.