Trei persoane au fost ucise în atacuri aeriene lansate de armata rusă de invazie la Balaklia, un oraș din regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei - a anunțat șeful administrației militare a orașului, Vitali Karabanov, citat, joi, de agențiile internaționale de presă.
Rușii au lovit „o casă unifamilială” - a scris Karabanov pe contul său de pe rețeaua Telegram.
„Din păcate, o femeie a fost ucisă în atac. Un incendiu a izbucnit la locul atacului” - a adăugat el.
O a doua lovitură a ucis două persoane, un bărbat și o femeie, în apropierea „unei alte case unifamiliale”, potrivit lui Karabanov.
Tot joi, Rusia a anunțat că a doborât 605 drone ucrainene deasupra a circa 20 de regiuni ale sale și a peninsulei anexate Crimeea.
Atacurile au vizat în special regiunea Tver (la aproximativ 180 km nord-vest de Moscova), unde un centru logistic aparținând Wildberries, un gigant de comerț electronic, adesea numit „Amazonul rusesc”, a fost „ușor avariat”, potrivit autorităților locale.
Nimeni nu a fost rănit.
La rândul său, guvernatorul de la Iaroslavl (la aproximativ 250 km nord de Moscova), Mihail Ievraiev, a raportat „cel mai masiv atac” împotriva regiunii, unde un total de 92 de drone inamice au fost doborâte.
Resturile căzute au provocat incendii în câteva case și au avariat mașini - a adăugat el, tot pe Telegram.