Turcia și Armenia, inamici istorici, îşi reiau relațiile comerciale directe, prin intermediul unei țări terțe

Ultranaționaliști azeri și turci își flutură steagurile naționale în timp ce strigă sloganuri împotriva Armeniei în fața Universității din Istanbul, Turcia, 19 iulie 2020.
© EPA/SEDAT SUNA   |   Ultranaționaliști azeri și turci își flutură steagurile naționale în timp ce strigă sloganuri împotriva Armeniei în fața Universității din Istanbul, Turcia, 19 iulie 2020.

Turcia și Armenia îşi reiau relațiile comerciale directe, prin intermediul unei țări terțe, ca parte a apropierii dintre cele două state, foşti inamici istorici - a anunțat, miercuri,  ministerul de Externe de la Ankara, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Purtătorul de cuvânt al ministerului, Öncü Keçeli, a precizat că „originea și destinația finală” a mărfurilor pot fi acum menţionate ca fiind Turcia și Armenia, deşi acestea vor continua să tranziteze printr-o țară terță, cel mai probabil Georgia, din cauza lipsei unui punct de trecere a frontierei funcțional.

 „Lucrările tehnice și administrative necesare pentru deschiderea frontierei dintre cele două țări sunt încă în desfășurare” - a mai menționat el.

Normalizarea relațiilor dintre Ankara și Erevan a început după înfrângerea armenilor în fața Azerbaidjanului, aliat al Turciei, în războiul pentru enclava Nagorno-Karabah.

Cele două guverne nu au stabilit, încă, relații diplomatice, iar granița terestră turco-armeană, deschisă pentru scurt timp la începutul anilor 1990, a rămas închisă vreme de decenii.

Timp citire: 1 min