
Poliţiştii din Rusia, ajutaţi de agenţi ai serviciului de informaţii interne FSB l-au arestat pe viceguvernatorul regiunii Briansk, Nikolai Simonenko, sub acuzaţia de fraudă, relatează presa rusă.
Agenţia de stat TASS a relatat că el şi complicii lui au deturnat peste 10 milioane de dolari în timpul construcţiei de fortificaţii la frontiera cu Ucraina, fapt ce a slăbit capabilităţile de apărare ale Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit unor surse din domeniul securităţii. Simonenko riscă o condamnare de până la zece ani de închisoare într-o colonie penitenciară. De asemenea, au fost declanşate investigaţii asupra şefului departamentului de construcţii al capitalei regionale Briansk, Evgheni Şura.
Precedentul Kursk
Astfel de cazuri au existat şi în regiunea Kursk, de asemenea frontalieră cu Ucraina, la sud-est de Briansk. În aprilie, fostul guvernator al Kursk Aleksei Smirnov şi adjunctul său au fost arestaţi pentru presupuse fraude. Şi în acest caz era vorba despre realizarea de fortificaţii. Predecesorul lui Smirnov, Roman Starovoit, raportase că fortificaţiile fuseseră încheiate şi a fost numit ulterior ministru al transporturilor. La începutul lui iulie, preşedintele Vladimir Putin l-a demis din funcţie fără a invoca vreun motiv, iar câteva ore mai târziu a fost anunţată moartea acestuia. Autorităţile care au efectuat investigaţia au presupus că este vorba despre o sinucidere. Totuşi, cazul ridică multe întrebări.
În vara lui 2024 trupele ucrainene au invadat în mod neaşteptat regiunea Kursk, ducând războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu peste trei ani pentru prima dată pe teritoriul statului agresor. Trupele ruse au avut nevoie de luni de zile pentru a recuceri regiunea.