
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat aseară că va fi prezent în capitala ungară Budapesta, unde mâine se vor desfăşura un summit informal al UE şi o reuniune a Comunităţii Politice Europene. „Voi fi la Budapesta pentru a asista la reuniunea Comunităţii Politice Europene, la invitaţia premierului Viktor Orban şi a preşedintelui Consiliului European, Charles Michel”, a transmis Zelenski.
Situaţie incertă pentru Ucraina, după victoria lui Trump
Situaţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski după victoria lui Trump este acum mult mai îngrijorătoare. Viitorul preşedinte american a criticat, în repetate rânduri, receptivitatea administraţiei actualului preşedinte democrat Joe Biden de a oferi Ucrainei ajutorul masiv militar şi financiar cerut de Zelenski, pe care l-a descris drept „cel mai bun agent de vânzări de pe planetă”, şi a promis în campania electorală că dacă ajunge din nou la Casa Albă va pune rapid capăt războiului ruso-ucrainean, fără a explica vreodată cum crede că ar putea face acest lucru.
Totuşi, Zelenski l-a felicitat miercuri pe Trump pentru „victoria sa impresionantă”, într-un mesaj în care preşedintele ucrainean mai afirmă că apreciază angajamentul viitorului preşedinte american pentru abordarea „pace prin forţă” pentru a pune capăt războiului declanşat de agresiunea rusă contra Ucrainei.
Victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA va domina summitul european informal ce se desfăşoară joi şi vineri la Budapesta, a cărui agendă, stabilită înaintea scrutinului american, este dedicată în principal impulsionării competitivităţii economice a UE şi reuniunii cu statele Comunităţii Politice Europene, un forum ce reuneşte statele membre ale UE cu alte ţări de pe continentul european, precum Regatul Unit, Ucraina, Republica Moldova, Turcia, ţările din Balcani şi Caucaz.