Nicolae Pojoga a fost un elev eminent. Cu 10 pe linie. Cu un viitor luminos în URSS.
În 1977 studentul Nicolae Pojoga a adunat fonduri pentru victimele cutremurului din București. Să ajute țara socialistă prietenă. URSS a avut altă părere despre ajutorul frățesc. Viitorul luminos a rămas pentru alții în URSS. Nicolae Pojoga a fost lăsat pe marginea drumului constructorului comunismului.
A făcut diferite munci mărunte ale celor cărora statul le-a blocat liftul social. Nu era membru de partid. Bănuit de o dragoste prea mare pentru România socialistă. Doar URSS, ca stat, avea dreptul să numească „România, țară prietenă”.
L-am cunoscut la Tinerimea. În anii perestroikăi. Era proaspăt angajat ca fotograf. A fost martorul evenimentelor din decembrie 1989 din România. Cu Leica. A fost ca fotograf în punctele fierbinți din fosta URSS. A fost fotoreporter de războiul în estul Republicii Moldova în 1992. Atunci, pe un lan de porumb, a imortalizat un cadru. Care l-a costat toată arhiva personală de fotografii. Casa i-a fost spartă, fotografiile, rollfilmele dispărute, Leica distrusă. A surprins o vânzare de arme dintre ofițeri, care, oficial, erau dușmani.
Cu ani în urmă, fiind într-o expediție de documentare cu Victor Gălușcă, au găsit în podul unei case părăsite de pe malul Răutului ceea ce avea să devină arhiva fotografică a lui Zaharia Cușnir. Și albumul Lumea lui Zaharia. Și expoziția Așa văzut-a Zaharia de la Muzeul Țăranului Român din București, apoi de la Cluj, apoi de la Baia Mare.
Alături de Costică Acsinte, Zaharia Cușnir (1912 – 1993), colhoznicul din Climăuți, intră în lista marilor fotografi ai secolului XX.
Fotografiile parcă sunt dintr-un twin peaks de pe malul Răutului. Din anii 60 ai secolului trecut. Vom uita fotografiile cu vaci și mulgătoare, colhoznica în haine naționale cu prosoape, pâine și sare ale fotografilor oficiali. Vom rămâne cu portretele sătenilor lui Zaharia Cușnir, adevărate studii antropologice. Portretele de sărbătoare, așa cum își închipuiau sătenii, Zaharia Cușnir le omenește cu fețe din afara șalului negru.
Nicolae Pojoga, fotograf profesionist, și-a abandonat meseria pentru recuperarea imaginilor lui Zaharia Cușnir. A abandonat și profesoratul de la Academia de Arte din Chișinău. Pentru Lumea lui Zaharia.
FOTO: Zaharia Cușnir (în centru)
Zaharia Cușnir a făcut Școala Normală în Iași. Dar a fost învățător în satul natal fără ca să indice aceste studii. Pentru o perioadă scurtă. A fost edinolicinik (individualist -n.r.). Apoi a lucrat în kolhozul „Frunze” din raionul Florești. A fost (din cartea de muncă): salahor cu ceamur, grușcik (hamal – n.r.) la bort, salahor, cărat lut, săpat lut, cărat piatră, strâns piatră, cărat apă, cărat lut, bitonat, salahor, săpat pomânt, șkaturit (trncuit -n.r.)… zâdit, stricat zâd…
Și a făcut fotografii. Pentru noi. Fără secretari de partid. Cu săteni: femei, bărbați, copii. Iar, ca să dea profunzime fotografiilor, undeva, în spațiu, apărea o a treia persoană. Lumea lui Zaharia e în spatele portretelor. Acolo e lumea vie.
Fotograful Nicolae Pojoga s-a întâlnit, cu ani buni în urmă, într-un sat din Maramureș, cu un alt om cu Canon. Cei doi mari fani ai Canonului au intrat în vorbă. Nu găsești într-un sat maramureșean doi oameni cu Canon la gât. Vorbeau în engleză. La un moment dat, de după un gard, s-a auzit o voce de femeie, în română:
- Miya, no vino la masă, se răcește mâncarea!
- Mintenaș. Termin vorba cu omu și vin, a răspuns omul cu Canon la gât. Era Miya Kosei.
FOTO: Miya Kosei
Miya Kosei este cel mai iubit japonez printre români. Și este cel mai îndrăgostit japonez de România. A publicat numeroase albume fotografice, a avut expoziții despre România peste tot în lume. Albumul său Maramureș a intrat în lista celor mai frumoase cărți românești.
Album de război/ War album este din fotografiile, rollfilmele recuperate de pe la redacțiile ziarelor din Chișinău. Este puținul ce a mai rămas din fotografiile fotoreporterului de război Nicolae Pojoga. Pe care cei apropiați l-au numit cu drag Moșu. Pe când avea doar 40 de ani.
Iar Moșu a reușit să adune în jurul lui doar lume bună.
