Rusia lui Putin a ajuns să nege represiunile staliniste și să condamnă oameni la închisoare pentru donații de 50 de dolari, scrie presa rusă independentă. Tot acolo găsiți ultimul discurs al opozantului Alexei Navalnîi în fața unei instanțe.
Rusia nu mai recunoaște represiunile staliniste, scrie REPOST.
Pe 20 iunie, guvernul Federației Ruse a introdus mai multe schimbări la „Concepția politicii de stat privind păstrarea memoriei victimelor represiunilor politice”. Documentul a fost adoptat în 2014 și conținea adevăruri inacceptabile în 2024 cum ar fi „sunt inadmisibile încercările continue de justificare a represiunilor prin specificul timpurilor sau negarea lor ca fapte din istoria noastră”. Din Concepție au fost înlăturate mențiunile despre faptul că represiunile din URSS au fost de masă și că numărul exact al victimelor rămâne necunoscut. Nu a mai rămas niciun cuvânt despre persecutarea reprezentanților confesiunilor religioase, colectivizarea forțată și foametea organizată. Referirile la faptul că au avut loc represiuni și până la, și după administrația lui Stalin, au dispărut de asemenea din document. Din noua versiune a documentului reiese că nu mai trebuie păstrată memoria crimelor regimului sovietic. A fost înlăturat angajamentul de a „crea o rețea unică de monumente în amintirea victimelor represiunilor”. A dispărut și mențiunea că până în prezent nu s-au făcut cercetări suficiente privind identificarea locurilor unde au fost înhumate victimele. A dispărut complet capitolul privind reabilitarea. Nu mai sunt menționate documentele în care represiunile sunt decretate drept ilegale și care fac referire la dreptul victimelor la reabilitare. În schimb, este relatat faptul că amnistierea din 1955 „a dus la reabilitarea și disculparea complicilor naziștilor și trădătorilor de patrie din unitățile militare de reprimare baltice, ucrainene și altele”. În loc de recunoașterea represiunilor în masă în document au apărut considerații despre „interesele naționale”, „consolidarea valorilor tradiționale”, apărarea societății de „influența psihologico-informațională distructivă”, dar și despre „anularea deciziilor de reabilitare” referitoare la persoanele „în ale căror dosare sunt suficiente probe” de trădare de patrie. Din versiunea redactată a „Concepției politicii de stat privind păstrarea memoriei victimelor represiunilor politice” nu este clar cine și când a comis represiunile, în ce constau acestea, pe cine și în ce mod au afectat și câte persoane au fost reabilitate.
Condamnată la 12 ani de închisoare pentru că a transferat 5 mii de ruble în Ucraina.
MEDIAZONA publică istoria Ninei Slobodcikova, condamnată la 12 ani de închisoare conform articolului privind trădarea de patrie pentru un transfer bănesc [aproximativ 50 de euro] pe contul unei bloggerițe din Ucraina. Procesul a avut loc cu ușile închise, nu s-a știut aproape nimic de soarta ei până la pronunțarea sentinței. Nina Slobodcikova, de 37 de ani, consultant IT, se află într-un centru de detenție de pe 3 martie 2023. Într-un interviu pentru Mediazona, ea povestește că Ucraina îi este ca o a doua patrie, mama sa fiind născută în regiunea Herson, unde i-au locuit până acum toate rudele, și unde Nina a mers în clasa întâi. „Frică, groază, rușine și neajutorare – au fost sentimentele din primele zile de război. […] Am fost reținută pe 3 martie 2023. Au sunat la ușă, am deschis fără să mă uit prin vizor, iar acolo se afla un grup de bărbați cu măști și înarmați. Nu-mi amintesc cum am ajuns pe scaun la bucătărie. Mi-au luat telefonul, mi-au cerut să-l deblochez. Unul m-a întrebat de câteva ori dacă știu de ce am fost reținută. Eu i-am răspuns: „Nu știu, sunt reținută”? Ei au râs cu toții. […] M-au lăsat să-mi adun lucrurile – mi-au zis că e pentru câteva zile. Abia în mașină mi-au spus de ce m-au reținut: „Nina Mihailovana, vă amintiți că ați transferat 5 mii?”. Mi-a venit să râd, credeam că au glumit: vreo zece bărbați echipați, cu un berbec pentru a sparge ușa, au năvălit în apartamentul meu pentru că am transferat 5 mii de ruble?! Pe bune? […] Când mi-au pronunțat sentința am fost furioasă. Știam de la primul interogatoriu că va fi un termen mare. Îmi erau foarte clare poziția și opinia judecătorilor. De aceea, eram pregătită pentru ziua când a fost pronunțată sentința; până atunci am plâns toate lacrimile și am trăit toate fricile. Când a fost pronunțată sentința, niciunul din cei trei judecători nu m-a privit. Se putea observa că unul dintre ei nu era mulțumit de sentință, dar e puțin probabil să se fi pronunțat în apărarea mea. M-au condamnat la 12 ani și, apoi, ce-or fi făcut? Or fi plecat să bea și să se felicite între ei pentru aceasta, or fi luat și vreun premiu? Cum pot să trăiască unii după ce iau asemenea decizii? […] inițial nu am vrut să fac public cazul meu, însă 12 ani au schimbat totul. Îmi este frică în continuare. Cred că după publicarea interviului vor urma alte dosare penale, presiuni, transferul într-o colonie îndepărtată. La ce ar mai putea recurge? Mi-e frică de puterea nelimitată a FSB-ului și de ceea ce le-ar putea face apropiaților mei. Știu însă că nu-mi pot cumpăra libertatea tăcând. Cei care cred că nu poate fi pronunțată o sentință de 12 ani pentru 5 mii de ruble, trebuie să știe că e posibil și că o fac”.
Citește articolul integral pe veridica.ro