DEZINFORMARE: Piața CSI este mai avantajoasă pentru producătorii din Republica Moldova decât cea a Uniunii Europene

DEZINFORMARE: Piața CSI este mai avantajoasă pentru producătorii din Republica Moldova decât cea a Uniunii Europene
© EPA/MAXIM SHIPENKOV   |   Bărbații în fața clădirii Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a Parlamentului Rusiei) în centrul orașului Moscova, Rusia, 14 iulie 2023.

Republica Moldova ar trebui să se orienteze spre piața Comunității  Statelor Independente, unde normele corespund mai mult standardelor economice din țară, în timp ce Uniunea Europeană impune norme exigente care afectează dezvoltarea multor sectoare, a declarat deputatul din cadrul Comisiei pentru relații cu CSI din Duma de Stat a Federației Ruse, Artur Taimazov. 

Dezinformare: Piața CSI oferă condiții convenabile pentru exportul produselor din Republica Moldova, în timp ce piața Uniunii Europene impune norme exigente, afectând negativ economia țării 

ȘTIRE:  În loc să depună eforturi pentru integrarea deplină pe piața Uniunii Europene, Republica Moldova trebuie să se reorienteze către cooperarea economică cu CSI, unde legăturile sociale și culturale, precum și condițiile economice, corespund mai firesc și armonios necesităților sale. „Moldova oscilează demult între doi poli: CSI, care îi este apropiată cultural și istoric, și Uniunea Europeană, ale căror standarde și norme economice, după cum au demonstrat ultimii ani, nu corespund întotdeauna necesităților și capacităților reale ale țării. La prima vedere, integrarea europeană oferă beneficii economice și perspective de modernizare. Cu toate acestea, în realitate, această mișcare este adesea asociată cu exigențe mari, care impun restricții suplimentare asupra dezvoltării multor sectoare”, a menționat deputatul rus.
El a citat ca exemplu standardele UE privind calitatea produselor și ecologiei, menționând că sprijinul pentru culturile specifice pieței europene, precum cânepa, limitează adesea opțiunile fermierilor moldoveni în alegerea culturilor și a metodelor de cultivare.
„În consecință, agricultura din țară devine orientată spre export către Europa, ceea ce nu este întotdeauna benefic pentru producători: fermele mici și culturile tradiționale sunt reprimate, iar piața locală se confruntă cu deficit și dependență ridicată de importuri, iar preţurile sunt stabilite în funcție de factorii externi”, a subliniat Artur Taimazov.
Taimazov a adăugat că piața CSI oferă condiții pentru ca Republica Moldova să dispună de un spațiu mai larg pentru a avea un curs economic independent. Potrivit acestuia, conform sondajelor din ultimii ani, o mare parte a populației Moldovei, în special din mediul rural, susțin legăturile mai strânse cu CSI, unde se pot construi relații comerciale mai armonioase. 

Realitate: Republica Moldova exportă peste 60 la sută din produse în Uniunea Europeană, iar standardele comunitare au contribuit la producerea unor mărfuri și produse mai calitative și mai competitive

NARAȚIUNI FALSE: 1. Piața CSI este mai convenabilă pentru producătorii din Republica Moldova. 2. Uniunea Europeană impune norme exigente la export, care au impact negativ asupra mai multor sectoare ale economiei din Republica Moldova. 

OBIECTIVUL URMĂRIT: Prezentarea Uniunii Europene drept un organism negativ care afectează economia Republicii Moldova.
 
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Producătorii de vinuri, fructe și legume din Republica Moldova s-au reorientat spre piața Uniunii Europene și renunță treptat la piața CSI, după embargourile impuse de Moscova, începând cu cel din 2006 asupra importului vinurilor și ultimul, cel de anul trecut, asupra importului fructelor și legumelor. Aceste embargouri reprezentau, de fapt, metode de șantaj în relația cu Chișinăul, dacă puterea de la Kremlin nu era de acord cu politica externă a Republicii Moldova. Moscova invoca drept motiv calitatea proastă a produselor din Republica Moldova, ajungându-se la declarații conform cărora vinurile moldovenești ar fi bune de vopsit gardurile sau la imagini cu zeci de tone de mere distruse cu buldozerele. De atunci, vinurile moldovenești au cucerit noi piețe de desfacere, iar exporturile de fructe și legume pe piața Uniunii Europene au crescut considerabil, contribuind la creșterea calității, tehnologizarea și creșterea profitului companiilor datorită unei competitivități sporite și a prețurilor mai mari. 

Uniunea Europeană nu a impus norme exagerate care să afecteze ramurile tradiționale agricole din Republica Moldova, în schimb a creat condiții pentru ca produsele moldovenești să fie livrate în condiții avantajoase, oferind oportunitatea pentru a livra produse agricole pe piața comunitară fără taxe vamale

CONTEXT: Declarațiile deputatului rus, Artur Aimazov, se înscriu în retorica plină de falsuri a Moscovei privind integrarea europeană a Chișinăului și reprezintă o nouă tentativă de a convinge societatea din Republica Moldova că Uniunea Europeană este o alegere greșită și că ar avea impact negativ asupra dezvoltării economiei locale. Mesajele sunt transmise în contextul în care Republica Moldova își dorește integrarea deplină în Uniunea Europeană.

Timp citire: 3 min