DEZINFORMARE: Republica Moldova se află într-un mare pericol, deoarece nu mai beneficiază de protecția ruso-germană

Zelenski Merz
© EPA/CLEMENS BILAN   |   Cancelarul german Friedrich Merz (dreapta) și președintele ucrainean Volodimir Zelenski (stânga) participă la o conferință de presă la Cancelaria sin Berlin, Germania, 15 decembrie 2025. Berlinul găzduiește delegații din SUA și Ucraina pentru discuții privind o propunere de plan de pace, inclusiv o posibilă încetare a focului în Ucraina.

Republica Moldova se află într-un mare pericol geostrategic, deoarece nu mai beneficiază de protecția ruso-germană, în urma deteriorării relațiilor dintre cele două state, iar dacă la Casa Albă va accede un președinte din partea Partidului Democrat, cum a fost Joe Biden, atunci Rusia va distruge Ucraina și Republica Moldova, susține propaganda pro-rusă.

Dezinformare: Republica Moldova se află într-un mare pericol, întrucât nu mai beneficiază de protecția ruso-germană  

ȘTIRE: „Analistul H.D. Hartmann consideră că Republica Moldova se află într-o perioadă de vulnerabilitate geopolitică accentuată, pe fondul deteriorării relațiilor dintre Rusia și Germania și al continuării războiului din Ucraina. Declarațiile au fost făcute la emisiunea online „Morari Live”, potrivit „Noi”.

Hartmann a afirmat că, încă de la începutul războiului din Ucraina, a legat riscurile pentru Republica Moldova de evoluția relațiilor ruso-germane. Potrivit sursei citate, el și-a amintit și de o discuție purtată la Colegiul Național de Apărare din România cu o ofițeră din Republica Moldova, al cărei nume nu l-a menționat. Analistul a spus că aceasta avea gradul de maior sau colonel și că ceea ce își amintește este că, ulterior, ar fi ajuns într-o funcție de aghiotant la Președinție. „Moldoveanca m-a întrebat, când era începutul războiului de agresiune rus împotriva Ucrainei, când Moldova va avea probleme. Și am spus: atunci când se vor strica relațiile între Rusia și Germania”, a declaart Hartmann. În opinia sa, această situație s-a schimbat, ceea ce ar avea consecințe inclusiv pentru Chișinău.

„În acest moment, Moldova se află într-un mare pericol geostrategic”, a afirmat H.D. Hartmann.

Potrivit acestuia, războiul din Ucraina se va încheia când la Casa Albă va veni următorul președinte republican. „Dacă democrații preiau din nou puterea, veți avea un război în care dispare și Chișinău, și Kiev”, a declarat Hartmann, la „Morari Live”.

El afirmă că rușii și-au îndeplinit înțelegerea de acum un an de la Anchorage, Alaska ( „Acordurile de la Anchorage”, care, potrivit Kremlinului, ar fi fost încheiate între președinții Donald Trump și Vladimir Putin în august 2025 – n.a.) și înaintează pe frontul din Ucraina câte un kilometru pe zi.  „Asta e glumă proastă. E clar că rușii pot să facă mai mult”, a adăugat Hartmann.

El a vorbit și despre un scenariu în care o eventuală intensificare a războiului dintre Rusia și Ucraina ar putea avea efecte și asupra Republicii Moldova. „Dacă vor avea un președinte de tip Biden, războiul între Ucraina și Rusia se va înteți și atunci rușii vor decide efectiv distrugerea Ucrainei și /.../ element colateral va fi Moldova, pentru că Moldova nu mai are protecția relațiilor între Germania și Rusia. Acestea nu mai există”, a mai declarat H.D. Hartmann, menționând că știe foarte bine ce vorbește.

Realitate: Relațiile ruso-germane nu au demonstrat că există un acord sau o alianță menită să protejeze Republica Moldova

NARAȚIUNI FALSE: 1. Republica Moldova se află în pericol din cauză că nu mai este sub protecția ruso-germană în urma deteriorării fără precedent a relației dintre cele două state; 2. Rusia va amplifica războiul din Ucraina dacă la Casa Albă va veni un președinte democrat, cum a fost Joe Biden, și va distruge Ucraina și Republica Moldova.                                                                                                        

OBIECTIVUL URMĂRIT: Dezinformările și sperietorile despre un război declanșat de Federația Rusă împotriva Republicii Moldova sunt folosite de propaganda pro-Kremlin pentru a crea panică și pentru a inocula frică în societate, pentru o manipula și a o face să creadă că Federația Rusă reprezintă un garant al păcii, iar UE, în cazul acesta Germania, acționează în detrimentul securității Republicii Moldova.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Scenariile prezentate de H.D. Hartmann, un controversat analist român numele adevărat al căruia este Ion Rauș, reprezintă evident dezinformări, deoarece nu sunt însoțite nici de argumente logice, nici de o bază factologică. El nu explică formarea așa-zisei alianțe ruso-germane sau cum ar fi ajuns cele două state la o înțelegere privind protejarea Republicii Moldova de un eventual atac rusesc, în condițiile în care Germania a fost cea care a condamnat permanent agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei și a cerut chiar de la declanșarea invaziei ruse sancțiuni dure împotriva Federației Ruse. De asemenea, Germania a susținut toate pachetele de sancțiuni aplicate de structurile oficiale ale Uniunii Europene, pledând pentru înăsprirea lor.

Și relațiile Republicii Moldova cu Germania sunt total diferite de cele pe care le are cu Federația Rusă. În timp ce relația cu Moscova a ajuns la cel mai jos nivel din cauză că este principala sursă a riscurilor de securitate, a recurs la șantaj pentru a provoca crize energetice și a încălcat suveranitatea și integritatea teitorială a Republicii Moldova prin survolări ilegale de drone și, cel mai recent exemplu, prin organizarea alegerilor parlamentare în regiunea separatistă transnistreană, fără acordul autorităților de la Chișinău. În același timp, Germania a sprijinit constant Republica Moldova și parcursul său european, proces căruia Kremlinul i se opune cu vehemență.

De asemenea, Berlinul a condamnat ingerințele Moscovei în procesele electorale din Republica Moldova, precum și tentativele acesteia de a o destabiliza printr-un război hibrid manifestat, inclusiv, prin dezinformări și știri false.

Și scenariul conform căruia revenirea democraților la Casa Albă, lansat de H.D. Hartmann, nu are logică, având în vedere că SUA își doresc încheierea războiului din Ucraina, iar fosta administrație sub conducerea lui Joe Biden a pledat mereu pentru pace în Ucraina și a oferit un sprijin semnificativ pentru ca forțele ucrainene să reziste în fața agresiunii ruse. Or, anume această resistență a forțelor ucrainene și reprezintă o umbrelă de securitate atât pentru Republica Moldova, cât și pentru țările din regiune sau UE.

CONTEXT: După tentativa de atac cu o dronă încărcată cu explozibil, la începutul lunii august a.c., pe aeroportul din Leipzig, atribuită Rusiei de către Germania, Berlinul a aplicat mai multe măsuri de răspuns împotriva Moscovei. UE și NATO și-au manifestat solidaritatea cu Germania, calificând incidentul de la Leipzig drept „o nouă escaladare pe teritoriul Uniunii Europene, care poate fi atribuită direct Rusiei”. Anchetatorii germani au identificat și doi suspecți în urma tentativei eșuate. Este vorba de un rus cu cetățenie letonă, suspectat de legături cu un serviciu secret din Rusia, și un cetățean belarus cu pașaport rusesc. Ministrul german federal de interne, Alexander Dobrindt, a precizat că „anchetele poliţiei, modul de operare şi informaţiile serviciilor speciale arată că Rusia este responsabilă pentru atacul eşuat de la aeroportul din Leipzig”. Moscova a negat acuzațiile, avertizând cu aplicarea măsurilor de răspuns, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Germania a început un „război real” cu Rusia.

Timp citire: 5 min