
Occidentul și actuala putere de la Chișinău promovează o politică de militarizare a Republicii Moldova, potrivit presei pro-Kremlin.
Dezinformare: Occidentul și Guvernul de la Chișinău promovează o politică de înarmare a Republicii Moldova
ȘTIRE: Detașarea unui grup consultativ al forțelor armate germane în Republica Moldova este parte a politicii de militarizare a țării aplicată de Occident și guvernarea de la Chișinău, potrivit presei ruse de stat.
Ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Nosatîi, a anunțat despre detașarea unui grup consultativ al forțelor armate germane la Chișinău, ca parte a acordului interguvernamental moldo-german semnat la Berlin, scrie agenția de presă de la Moscova, RIA Novosti.
RIA Novosti, care citează serviciul de presă al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, scrie că Anatolie Nosatîi a semnat, pe 15 mai a.c., la Berlin un acord ce prevede un program de asistență și aprofundarea cooperării militare între cele două state, în perioada de creștere a prezenței NATO în regiune.
RIA Novosti constată, în acest context, că „țările occidentale și actualul guvern al Republicii Moldova, condus de președinta Maia Sandu, duc o politică consecventă de militarizare a Republicii Moldova și de stimulare a sentimentelor anti-ruse”.
Agenția de presă de la Moscova mai amintește de strategia de apărare a Republicii Moldova care califică Federația Rusă drept principala amenințare la adresa țării și creșterea bugetului de apărare până la 1% din PIB până în 2030.
Realitate: Republica Moldova își consolidează apărarea, cu sprijinul Occidentului, dar fără a încălca statutul de neutralitate.
NARAȚIUNI FALSE: 1. Occidentul și actuala putere de la Chișinău militarizează Republica Moldova. 2. Detașarea unui grup consultativ al forțelor armate germane în Republica Moldova încalcă statutul de neutralitate al țării.
OBIECTIVUL URMĂRIT: Moscova continuă să lanseze sperietori anti-NATO pentru a denigra, de cele mai multe ori nejustificat, acțiunile Occidentului în raport cu Republica Moldova, miza finală fiind împiedicarea forțelor pro-europene să câștige alegerile parlamentare din 28 septembrie a.c. și să deturneze parcursul european al Chișinăului.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Acordul semnat între guvernele Republicii Moldova și cel al Germaniei nu are nicio legătură cu prezența NATO în regiune. Potrivit Ministerului Apărării, documentul vizează Programul de asistență și detașarea unui grup consultativ al Bundeswehrului (forțele armate germane) pentru Republica Moldova. „Semnarea acestui acord reprezintă un pas important în aprofundarea parteneriatului nostru strategic cu Germania. Prin sprijinul acordat, vom putea accelera procesul de modernizare a instituției noastre de apărare, inclusiv prin renovarea infrastructurii, îmbunătățirea condițiilor de activitate și cazare pentru militari, precum și sporirea atractivității serviciului militar în societate”, a declarat Anatolie Nosatîi la ceremonia de semnare a documentul.
Grupul de militari germani este unul consultativ și, din start, exclude ideea de înarmare sau militarizare a Republicii Moldova.
În al doilea rând, articolul 11 din Constituție stabilește că Republica Moldova este un stat neutru, adică nu poate face parte din vreun bloc militar, și nu permite dislocarea trupelor străine pe teritoriul său. Or, semnarea acordului cu Germania nu încalcă aceste prevederi. Nici evenimentul la care a participat Nosatîi nu are nicio legătură cu încălcarea statutului de neutralitate sau cu militarizarea Republicii Moldova. Este vorba de Reuniunea Ministerială ONU privind participarea la operațiile de menținere a păcii, care, potrivit Ministerului Apărării de la Chișinău, este o platformă de dialog la nivel înalt privind viitorul operațiilor de menținere a păcii sub egida ONU și angajamentele statelor membre în sprijinul acestora.
CONTEXT: Republica Moldova a început să își consolideze sistemul de apărare după invazia Federației Ruse în Ucraina, în contextul amenințărilor de securitate și hibride din regiune venite din partea Moscovei. Parteneriatele strategice cu țările occidentale și Uniunea Europeană, inclusiv sprijinul prin intermediul Instrumemntului European pentru Pace, contribuie la atingerea acestui obiectiv, însă toate aceste acțiuni nu au o legătură cu militarizarea.
De asemenea, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a argumentat de ce această cooperare nu contravine principiului neutralității. „Aș dori să mă refer la Hotărârea Curții Constituționale din anul 2017, care stipulează clar că în cazul unor amenințări la adresa valorilor fundamentale constituționale, precum independența națională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestor amenințări. La fel, participarea Republicii Moldova la sisteme colective de securitate, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, operațiuni de menținere a păcii, operațiuni umanitare etc., care ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional, nu este în contradicție cu statutul de neutralitate. Și încă un punct important fixat în această Hotărâre zice: „dislocarea pe teritoriul R.Moldova a oricăror trupe sau baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională”, a declarat ministrul Apărării.
Declarația sa amintește de faptul că Federația Rusă este unica țară care menține ilegal trupe pe teritoriul Republicii Moldova, în regiunea transnistreană, și refuză să le retragă, încălcând astfel neutralitatea proclamată de constituția moldovenească.
Verifică sursele: