10 – 21 septembrie: Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chişinău

Actori români, ai Companiei Naționale de Teatru „Radu Stanca” din Sibiu, interpretează piesa „Un Tramvai Numit Popescu” într-un tramvai care circulă prin orașul Cluj, România, 20 octombrie 2012.
© EPA/MIRCEA ROSCA   |   Actori români, ai Companiei Naționale de Teatru „Radu Stanca” din Sibiu, interpretează piesa „Un Tramvai Numit Popescu” într-un tramvai care circulă prin orașul Cluj, România, 20 octombrie 2012.

În perioada 10 – 21 septembrie 2025, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău organizează ediția aniversară a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, cel mai amplu festival teatral european din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă, sub genericul „Scena unei lumi libere”, evenimentul propune un spațiu de dezbatere și expresie artistică, reafirmând libertatea ca valoare fundamentală a spiritului european și ca premisă a unei culturi vii și deschise.

La ediția din acest an participă importante instituții teatrale din România și Republica Moldova, precum și invitatul de onoare: Teatrul Național Dramatic „Ivan Franko” din Kiev.

Printre participanți se află și Teatrul Național Radiofonic – Radio România, prezent la Chișinău încă de la prima ediție din 2015, cu o secțiune specială de audiții și dezbateri.

Proiectul este coordonat de Magda Duțu, în colaborare cu Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

Timp citire: 1 min