Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Balan, cercetat în România pentru trădare, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce instanța supremă a admis contestația acestuia, au relatat joi surse judiciare, citate de IPN. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis înlocuirea măsurii arestului preventiv dispuse anterior de Curtea de Apel București, stabilind că Balan nu poate părăsi locuința fără acordul organelor judiciare și trebuie să se prezinte ori de câte ori este citat. Instanța a mai dispus ca acesta să fie monitorizat permanent printr-un dispozitiv electronic de supraveghere.
Balan a fost reținut pe 8 septembrie la Timișoara de procurori români, fiind acuzat că ar fi divulgat informații clasificate privind România către ofițeri ai serviciilor de informații din Belarus. Potrivit anchetatorilor, fostul oficial s-ar fi întâlnit în perioada 2024–2025, la Budapesta, cu agenți ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus, existând suspiciuni că aceste întâlniri ar fi vizat transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate.
Decizia instanței este definitivă.