Ana Cucerescu și Elena Croitor, propuse pentru CSJ

Ana Cucerescu și Elena Croitor, propuse pentru CSJ
© EPA/DUMITRU DORU   |   Judecătoarea Ana Cucerescu, în timpul examinării dosarului Evgheniei Guțul, iulie 2025.

Magistrata Ana Cucerescu a fost selectată pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție. De asemenea, concursul pentru ocuparea posturilor vacante de la CSJ a fost promovat și de doctorul în drept Elena Croitor. Consiliul Superior al Magistraturii urmează să înainteze președintei Maia Sandu propunerile de numire în funcție, transmite IPN.  Ana Cucerescu activează la Judecătoria Chișinău și are peste 14 ani de experiență în sistemul judecătoresc. Ea este cunoscută pentru examinarea unor dosare de rezonanță. Magistrata  a făcut parte din completul de judecată care a examinat dosarul fraudei bancare, în care a fost condamnat Vlad Plahotniuc, și dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid Șor, în care a fost condamnată bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Elena Croitor este doctor în drept și a activat în ultimii ani în domeniul justiției și al reformei sistemului judiciar. Între 2021 și 2025 a ocupat funcțiile de consultant juridic principal și consilier juridic senior în cadrul Asociației Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii Moldova. Anterior, a fost consultant principal la Ministerul Justiției, a activat la Institutul de Reforme Penale și a coordonat proiecte în domeniul justiției pentru copii. De asemenea, timp de peste 14 ani a predat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Potrivit legislației, Curtea Supremă de Justiție este formată din 20 de judecători. În februarie 2023, mai mulți magistrați de la CSJ au părăsit sistemul, odată cu lansarea procesului de verificare a integrității judecătorilor. În luna martie, erau vacante nouă posturi de judecător la instanța supremă.

Timp citire: 1 min