Forțele armate ale Republicii Moldova vor participa alături de militari din Statele Unite și România la exercițiul militar anual „Scutul de Foc – 2025”, care va avea loc în perioada 14–18 august în centrele de instruire ale Armatei Naționale, a anunțat luni Ministerul Apărării. Potrivit autorităților, antrenamentele vor fi desfășurate în conformitate cu standarde internaționale și contribuie la profesionalizarea unei armate moderne. Ministerul Apărării a precizat că, în perioada exercițiului, vor fi implicate și unități de tehnică militară care se vor deplasa pe drumurile naționale, în special pe timpul nopții, fără a perturba traficul rutier. Instituția a atras atenția că astfel de exerciții sunt frecvent ținta campaniilor de dezinformare și a recomandat cetățenilor să consulte doar surse oficiale pentru informare corectă.
Săptămâna trecută, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat Occidentul că încearcă „prin toate mijloacele să transforme Moldova într-o bază militară NATO” în vederea unei eventuale confruntări cu Rusia.