Preşedintele României, Nicuşor Dan, ar urma să se întâlnească, luni dimineaţa, cu liderii fostei coaliţii de guvernare declarat pro-occidentale - PSD, PNL, USR, UDMR, plus grupul parlamentar al minorităților naționale, altele decât cea maghiară - pentru a discuta despre formarea unei majorităţi care să poată duce la învestirea unui viitor guvern – anunță mass-media de la București.
Pe 5 mai, cabinetul minoritar PNL-USR-UDMR, condus de liberalul Ilie Bolojan, a fost demis de parlament prin moţiune de cenzură.
După ce eurodeputatul basarabean Eugen Tomac, desemnat iniţial candidat la funcţia de prim-ministru, şi-a depus mandatul, a fost nominalizat pentru această funcţie liberalul dizident Adrian Veştea, care nu a întrunit voturile necesare pentru învestire.
Președintele Dan a subliniat, anterior, că, în prezent, nici cele două propuneri de premier lansate de partide – liderul PSD, Sorin Grindeanu, şi eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan - nu au şanse să strângă o majoritate parlamentară.