Parlamentul Republicii Moldova va găzdui astăzi o ședință comună a Comisiei pentru integrare europeană cu comisiile pentru afaceri europene din Senatul și Camera Deputaților ale Parlamentului României, în cadrul căreia vor fi discutate cooperarea legislativă și sprijinul Bucureștiului pentru parcursul european al Chișinăului. Delegația Senatului României va fi condusă de președinta Comisiei pentru afaceri europene, Rodica Cușnir, iar cea a Camerei Deputaților de vicepreședinta comisiei, Mirela Furtuna. Discuțiile se vor concentra pe cooperarea parlamentară în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, schimbul de bune practici privind armonizarea legislației naționale cu IQ-ul Uniunii Europene și sprijinul oferit de România pentru avansarea reformelor necesare aderării, transmite un comunicat al Legislativului. La finalul reuniunii, președintele Comisiei pentru integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, Marcel Spatari, Rodica Cușnir și Mirela Furtuna urmează să susțină declarații de presă. În timpul vizitei la Chișinău, delegația Parlamentului României va avea întrevederi și cu membrii Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, cu viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, precum și cu guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. În noiembrie anul trecut, comisiile pentru politică externă din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României au organizat o ședință comună la București, unde au aprobat o declarație prin care solicitau deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.