CSJ menține sancțiunea CEC: „Democrația Acasă” rămâne fără finanțare publică timp de un an

Costiuc
© FB/ Democratia Acasa  

Curtea Supremă de Justiție a R. Moldova a decis să mențină o sancțiune impusă de Comisia Electorală Centrală (CEC) partidului „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, pentru presupuse încălcări în timpul campaniei electorale din septembrie 2025. Hotărârea vine după ce Curtea de Apel Centru anulase, pe 9 octombrie, decizia CEC de a priva partidul de alocațiile bugetare pentru un an. Magistrații Curții Supreme au casat parțial acea decizie și au restabilit sancțiunea aplicată de autoritatea electorală. Sancțiunea a fost impusă în contextul unui videoclip difuzat pe rețelele sociale de politicianul român George Simion, lider al partidului AUR, aflat pe lista de interdicție a Republicii Moldova. Simion i-a îndemnat pe cetățenii moldoveni să voteze pentru partidul „Democrația Acasă”. CEC a considerat acest gest o ingerință externă și o încălcare a legislației electorale, care interzice sprijinul din partea actorilor politici străini. În plus, autoritățile au identificat o rețea de aproape o mie de conturi false pe TikTok, care ar fi promovat în mod coordonat partidul lui Costiuc. Activitatea acestor conturi – cu milioane de afișări și interacțiuni – nu a fost raportată în documentele financiare ale campaniei, ceea ce, potrivit CEC, a creat un avantaj neloial în alegeri.

Curtea Supremă a concluzionat că sancțiunea este legală și justificată, având în vedere gravitatea și caracterul repetat al încălcărilor. Instanța a susținut că acțiunile formațiunii au subminat principiile transparenței și echității electorale.

Timp citire: 1 min