Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, luni, ca fiind constituţional un amendament introdus în Legea integrităţii, la cererea PSD şi AUR (în opoziție), care menţionează încetarea de drept a funcţiei/demnităţii publice pentru personajele alese sau numite politic găsite incompatibilie sau în conflict de interese.
Reprezentanţii USR (asociată cu PNL și UDMR în guvernul condus de liberalul Ilie Bolojan, demis de parlament pe 5 mai, prin moțiune de cenzură) susțin că acest amendament introdus în lege îl vizează pe preşedintele partidului, Dominic Fritz, care are o decizie definitivă privind conflictul de interese şi poate să-şi piardă funcţia de primar al municipiului Timişoara (vest).
Fritz a acuzat ceea ce a numit un brutal abuz de putere, pe care l-ar fi comis majoritatea PSD din CCR.
Mass-media notează, însă, că, de fapt, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, peste 120 de persoane sunt vizate de așa-zisul amendament Fritz, ce prevede pierderea mandatului sau a funcţiei în cazul în care există decizii definitive în instanţă privind încălcarea regimului incompatibilităţilor şi conflictului de interese.