Recenta hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) este în linie cu poziţia exprimată de statul român şi creează premisele executării mandatelor europene de arestare – afirmă, vineri, ministerul de Externe (MAE) de la București, într-un comunicat preluat de mass-media.
CJUE a stabilit, în ajun, că instanţele judecătoreşti ale statului membru care refuză executarea mandatului european de arestare pentru ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul acestui stat trebuie să obţină consimţământul instanţelor din statul membru emitent pentru preluarea executării pedepsei pronunţate în acest din urmă stat.
Fără acest consimţământ, condiţiile pentru o preluare a executării nu sunt îndeplinite, iar persoana în cauză trebuie predată.
Printre cetățenii români condamnați care au fugit din țară înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești definitive și ale căror state de refugiu – Italia și Grecia – au refuzat să-i extrădeze figurează fosta șefă a DIICOT (Parchetul antiterorism și antimafia) Alina Bica, fostul primar de stânga al Bucureștiului Sorin Oprescu și cel numit de presă beizadeaua Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu.