Experți ai ONU acuză condițiile de detenție din Belarus

Un bărbat arată semnul „Victorie” de la o fereastră cu gratii a unei închisori din Minsk, Belarus, în care au fost ținuți participanți la protestele din 19 decembrie și dintre care unii au fost eliberați pe 29 decembrie 2010.
© EPA/TATYANA ZENKOVICH   |   Un bărbat arată semnul „Victorie” de la o fereastră cu gratii a unei închisori din Minsk, Belarus, în care au fost ținuți participanți la protestele din 19 decembrie și dintre care unii au fost eliberați pe 29 decembrie 2010.

Experți ai ONU și-au exprimat, luni, profunda îngrijorare cu privire la condițiile de detenție „alarmante” din colonia penitenciară Novopoloțk, din Belarus.

„Informațiile pe care le-am primit indică practici de detenție (…) ce pot constitui încălcări grave ale dreptului internațional” - au declarat cei 17 experți ai Națiunilor Unite, într-un comunicat citat de agențiile internaționale de presă.

Ei adaugă: „suntem extrem de îngrijorați de faptul că deținuții din colonia Novopoloțk ar putea fi supuși izolării prelungite, sancțiunilor disciplinare și pedepselor corporale în urma tentativelor de suicid, refuzului de îngrijiri medicale esențiale și represaliilor pentru încercarea de a depune plângeri”.

Declarația detaliază, în special, cazul jurnalistului și bloggerului Ihar Losik, care a fost „reținut arbitrar din iunie 2022 până în septembrie 2025, pe baza unor acuzații motivate politic (...), într-un centru de detenție KGB din Minsk și în Colonia Penală nr. 1 din Novopoloțk”.

Potrivit experților, care sunt mandatați de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, dar nu vorbesc în numele organizației, el a fost supus la izolare prelungită în condiții dure și i s-a refuzat contactul cu familia sa și cu un avocat.

Omul ar fi încercat să se sinucidă de două ori în detenție, susține comunicatul, care acuză „pedepsirea deținuților pentru tentative de suicid, în loc să li se ofere îngrijiri psihologice și medicale urgente”.

E menționată și moartea, în 2023, în arest, a unui deținut în vârstă, cu probleme de sănătate, care a fost ținut în izolare, fără îngrijire adecvată.

Liderul autoritar de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, în vârstă de 71 de ani, la putere de peste trei decenii și considerat cel mai docil vasal al Rusiei, a înăbușit numeroase  mișcări de protest, cea mai amplă dintre acestea având loc în 2020 și 2021, când zeci de mii de belaruși au demonstrat împotriva realegerii sale, foarte probabil frauduloasă.

Potrivit respectatei organizații non-guvernamentale Viasna, în Belarus sunt, încă, peste 1.100 de deținuți politici.

Timp citire: 1 min