Economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025, acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de scădere, potrivit datelor semnal publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de presă.
În trimestrul III, economia României a înregistrat un declin de 0,2%, faţă de trimestrul precedent.
Pe date ajustate sezonier, în trimestrul IV 2025, comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a scăzut cu 1,9%.
Faţă de acelaşi trimestru din anul 2024, a înregistrat o scădere cu 1,6%.
Prognoze infirmate
Fondul Monetar Internaţional estima, în luna octombrie a anului trecut, o creştere economică de până la 1% pentru România în 2025, în timp ce Banca Mondială preconiza în raportul din luna ianuarie 2026 un avans de 0,8% pentru 2025.
În ultimul raport, publicat în noiembrie, Comisia Europeană a redus la 0,7% estimările privind avansul economiei româneşti.
Tărăboi în coaliția guvernamentală
Premierul PNL Ilie Bolojan recunoaște că există o contracţie economică, ca urmare a măsurilor de corecţie a deficitelor bugetare, dar evocă şi posibilitatea unei reveniri economice anul acesta, prin păstrarea unor investiţii la nivel ridicat.
Ex-ministrul PSD (la co-guvernare) al Finanțelor Adrian Câciu afirmă că Bolojan a băgat România în gard, fiindcă a refuzat aplicarea planului de stimulare economică propus de social-democrați şi adoptarea bugetului de stat în decembrie.
Deputatul USR (partener-junior la guvernare) Claudiu Năsui susține, în schimb, că intrarea oficială a României în recesiune nu este vina premierului.
Prin reducerea deficitului, se taie una dintre sursele nesustenabile de creştere şi e normal să scadă activitatea economică - scrie Năsui, fost ministru al Economiei, pe rețeaua Facebook.
Din opoziție, deputata AUR Ramona Ioana Bruynseels le reproșează guvernanților că au livrat doar taxări, veşti proaste şi o economie în recesiune.
România traversează o fază de corecţie economică, nu o criză structurală;recesiunea tehnică este un semnal de avertizare - susţine preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz.