„Fuge un băiețel spre școală, fuge-fuge, se oprește, iar fuge, iar se oprește. Are capul ca o minge, i se vede doar vârful pleoapelor. „Victoraș, dar cum ai ajuns tu așa la școală?!”, îl întreb eu. Și el îmi arată: deschide ochiul cu ambele mâini ca să vadă cărarea și, cât o ține minte, fuge. Dacă uită, se oprește și iar deschide ochiul. Așa a ajuns la școală”, mi-a relatat acum câțiva ani Vera Stratulat, învățătoare în timpul foametei din 1946–1947, la Voroteț, Orhei.
