Israelul acuză un atac al grupării Hamas asupra forţelor sale armate.
Acesta s-a aflat în posesia Brigăzilor Abu Ali Mustafa, aripa armată a Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei.
Drumurile sunt distruse de bombardamente, iar principalele rute de acces sunt închise.
Israelul a decis să deschidă punctul de trecere a frontierei Rafah şi să permită transferul de ajutor umanitar în Gaza.
Hamas nu a predat toate trupurile neînsufleţite ale ostaticilor israelieni morţi în captivitate.
Donald Trump afirmă că războiul s-a încheiat.
Toți cei 20 de ostatici în viață din Gaza au fost eliberați de Hamas.
Teheranul spune că Acordurile Abraham sunt o „înșelătorie” și o trădare a cauzei palestiniene.
Președintele Nicușor Dan laudă eforturile omologului său american, Donald Trump.
Un document privind implementarea primei faze a planului american de pace ar putea fi semnat azi.
Alți arestați din flotila Sumud cu ajutoare pentru Gaza, ar fi suferit rele tratamente similare.
Era programat în aceeași zi cu comemorarea atacului fără precedent al mișcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian, pe 7 octombrie 2023, care a declanșat măcelul din Fâșia Gaza.
Dezarmarea grupării teroriste palestinene se va face "fie prin planul lui Trump, fie prin forță militară".
Hamas este de acord să elibereze ostaticii israelieni, dar cere negocierea unora din clauzele planului american de pace.
Până acum, Israelul a interceptat 14 nave din flotila care vrea să livreze ajutoare în enclava palestiniană.
Alte state, între care Franța și Belgia, sunt așteptate să anunțe decizii similare astăzi.
Atacatorul, cetăţean iordanian, a fost "neutralizat" de forţele armate israeliene.
Avioanele de luptă israeliene au efectuat atacuri peste noapte, iar tancurile au intrat ulterior în oraș.
Guvernul de la Doha acuză Israelul că duce un "război de exterminare" împotriva poporului palestinian.
Armata israeliană a ordonat evacuarea completă a acestui oraș.
Micul stat din Golf joacă un rol crucial în negocierile pentru un armistițiu în Gaza și eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas.
Armata israeliană se pregătește de o nouă ofensivă majoră de cucerire a orașului.
Cei doi atacatori au fost neutralizaţi la faţa locului de forţele israeliene.
Miniştrii arabi de externe au aprobat o "Viziune comună pentru securitatea şi cooperarea în regiune".
Unul dintre aceștia îi cere premierului Netanyahu să anuleze ofensiva planificată împotriva orașului Gaza.
Armata israeliană pregătește o ofensivă majoră în zilele următoare.
Premierul israelian i-ar fi cerut liderului francez să renunțe la planurile de a recunoaște un stat palestinian.
Armata israeliană a lansat patru grenade în apropierea forțelor de menținere a păcii din Liban.
Se va decola de pe Otopeni şi de la Iaşi.
Ei acuză guvernul că tergiversează încheierea un acord de încetare a focului.
Premierul Netanyahu spune că negociază cu mai multe posibile state gazdă.
Armata israeliană spune că unul dintre ei era lider al Hamas.