Premierul britanic, Keir Starmer, s-a declarat şocat de atac.
Au câștigat ecologiștii, urmați de populiști.
Keir Starmer caută semnarea unui „parteneriat pragmatic” cu Beijingul.
Instanţa nu l-a întrebat, în actuala etapă, pe Stanislav Carpiuc, în vârstă de 27 de ani, cetăţean român născut în Ucraina, dacă pledează sau nu vinovat.
România nu va trimite trupe , dar va sprijini operaţiunile de menţinere a păcii, după un eventual acord final sau o încetare a focului – a precizat șeful statului, Nicuşor Dan.
În cadrul unei vizite oficiale la Londra, președinta a discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale și atragerea de investiții britanice în R. Moldova.
Săptămâna viitoare, cancelarul german îl va primi, la Berlin, pe preşedintele francez Emmanuel Macron.
Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani, s-a născut în Ucraina, ar avea un complice ucrainean și a fost asistat în instanță de un interpret vorbitor de limbă rusă pentru a-și declara identitatea.
El susține propunerea mai multor lideri occidentali privind instituirea unui armistiţiu total şi necondiţionat, pentru o perioadă de 30 de zile.
Semnalele SUA cu privire la Ucraina și la angajamentele trans-atlantice îi forțează pe europeni să-și regândească securitatea. Obstacole: costuri de sute de miliarde și boicotul extremiștilor.
Și Marea Britanie se declară „gata să ia în considerare un angajament al forțelor sale terestre”.
Mâine, președintele ucrainean se va întâlni cu Regele Charles al III-lea.