În satele basarabene de la sfârșitul secolului XIX, raiul nu era ceva extrem de pretențios, pe scurt, ar reprezenta un loc în care este din belșug mâncare gustoasă, odinhă și apă rece. Paradisul era văzut și ca tărâm al odinhei fără de sfârșit, o scăpare de lucrul fizic. Iadul însă reprezenta o lume a corvoadelor infinite și a setei și foamei, a neputinței de a mânca, nu din cauza lipsei de hrană, ci a unui miros insuportabil. Asta este pedeapsa la care sunt supuși cei păcătoși.
