Guvernul de coaliţie de la Bucureşti îşi va angaja, luni seară, răspunderea în parlament asupra celor cinci proiecte de lege din al doilea pachet de măsuri de reformă, care vizează pensiile magistraţilor, sănătatea, fiscalitatea şi companiile de stat.
Decizia a fost luată, sâmbătă, de Birourile Permanente ale celor două camere ale legislativului.
Vor fi cinci şedinţe succesive, câte una pentru fiecare proiect de lege adoptat de guvern.
Termenul pentru depunerea amendamentelor la acest pachet este tot luni, până la ora 9:00.
Proiectul de lege privind reformarea administraţiei publice, inclus iniţial în acelaşi pachet de măsuri, va rămâne în analiza coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-USR-UDMR şi ar urma să aibă un parcurs legislativ separat.
Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.
Dacă Guvernul nu a fost demis sau nu se depune o moţiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern se consideră adoptat.