Guvernul SUA va lansa raiduri împotriva imigrației la Chicago

SUA CHicago deportari imigranti
© EPA/GRAEME SLOAN   |   Protest al susținătorilor unui imigrant arestat de autoritățile americane, în fața Tribunalului Districtual al SUA din Greenbelt, Maryland, SUA, 10 iulie 2025.

Guvernul SUA a anunțat ieri o operațiune la Chicago pentru aplicarea legii privind imigrația, intensificându-și conflictul cu liderii democrați ai statului american Illinois. Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a anunțat pe X că operațiunea „Midway Blitz” va viza „infractorii străini ilegali”. Nu au fost date niciun fel de detalii cu privire la modul în care vor fi efectuate aceste raiduri. În același timp, DHS a acuzat că „timp de ani de zile, guvernatorul JB Pritzker și camarazii săi politici au eliberat violatori, răpitori și traficanți de droguri pe străzile din Chicago, punând în pericol vieți americane”.

Liderii democrați din Illinois critică decizia

Primarul democrat al orașului Chicago, Brandon Johnson, a scris pe X că orașul nu a fost informat dinainte cu privire la această operațiune. „Ne opunem în continuare oricărei aplicări militare a legii privind imigrația fără un proces echitabil, pentru că Agenția pentru Imigrare și Vămi (ICE) deține recordul în a aresta și deporta cetățeni americani și încălca drepturile umanitare a sute de arestați”, a subliniat Johnson. Agenția ICE este cunoscută pentru raidurile sale ce implică agenți mascați și a fost criticată de grupuri de apărare a drepturilor omului pentru tacticile sale.

Guvernatorul democrat al statului Illinois, JB Pritzker, l-a acuzat pe președintele american Donald Trump că întreprinde acțiuni care nu sunt menite să combată criminalitatea. „În loc să întreprindă pași pentru a lucra cu noi la siguranța publică, Administrația Trump se concentrează pe a-i speria pe locuitorii din Illinois”, a spus guvernatorul pe X.

Amenințări nu prea subtile din partea lui Trump

Donald Trump a alimentat recent tensiunile prin retorica și imagistica sa combative. În timpul weekendului, el a distribuit o imagine generată de inteligența artificială pe platforma sa socială Truth Social ce prezenta orizontul orașului Chicago într-un stil ce amintește de filmul „Apocalypse Now”. Imaginea includea textul „Chicago, pe cale să afle de ce se numește Departamentul de RĂZBOI”, alături de textul „Ador mirosul deportărilor dimineața”, o parafrază a citatului despre napalm din „Apocalypse Now”, faimosul film de război american din 1979, regizat de Francis Ford Coppola, a cărui acțiune are loc în timpul războiului din Vietnam.

Timp citire: 1 min