Uniunea Europeană a aprobat un nou împrumut, de 90 de miliarde de euro, pentru Ucraina invadată de trupele ruse – a anunțat, joi, președinția cipriotă în exercițiu a Uniunii, citată de agențiile internaționale de presă.
Acest împrumut, garantat de bugetul comunitar, este destinat să-i permită Ucrainei să-și finanțeze războiul împotriva Rusiei în perioada 2026-2027.
Circa 60 de miliarde vor fi alocați efortului de război, iar 30 de miliarde pentru a asigura funcționarea statului ucrainean.
Decisă încă din decembrie 2025, livrarea banilor a fost până acum blocată de exercitarea dreptului de veto de către guvernul naționalist din Ungaria, vecină cu Ucraina.
Budapesta și-ar fi moderat poziția după ce, luna aceasta, partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, a pierdut alegerile parlamentare.