Încă trei ucraineni recuperaţi de pe munte după ce au ajuns în România

Încă trei ucraineni recuperaţi de pe munte după ce au ajuns în România
© EPA/ROMAN PILIPEY   |   O fotografie pusă la dispoziție pe 2 iunie 2016 prezintă o vedere generală a Munților Carpați în apropierea așezării de tip urban Mizhhirya, vestul Ucrainei, nu departe de granița cu România, pe 29 mai 2016.

Trei tineri ucraineni care au trecut graniţa în România şi au solicitat ajutorul autorităţilor au fost recuperaţi de pe munte, iar starea lor de sănătate este bună, a informat - directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş (nord), Dan Benga.

Tinerii, cu vârste de 22, 23 şi 24 de ani, au fost localizaţi la aproape 1.700 metri altitudine, însă n-au respectat solicitarea Salvamont de a rămâne pe loc până la ajungerea echipelor de salvare, îngreunând, astfel, căutările, potrivit sursei citate.

Au fost recuperaţi în urma căutărilor extinse, salvatorii abordând trei căi de comunicaţie viabile pe care aceştia le-ar fi putut folosi.

„E important ca aceia care solicită ajutorul echipelor de salvare să urmeze întocmai instrucţiunile transmise, în caz contrar putând să-şi pună viaţa în pericol” - a avertizat Dan Benga.

 

Unii s-au întors acasă pentru a deveni călăuze

 

Peste 26.000 de ucraineni au trecut ilegal graniţa în România din momentul declanşării războiului în ţara vecină, invadată de trupele ruse - declară şi şeful Inspectoratului teritorial al Poliţiei de frontieră Sighetu Marmaţiei (nord), chestorul Florin Coman.

Cei mai mulţi dintre ei au venit prin zona montana a Maramureşului.

Au fost înregistrate şi cazuri de ucraineni care s-au întors acasă pentru ca apoi să devină călăuze.

Poliţiştii de frontieră au în administrare peste 360 de km de frontieră în nordul ţării cu Ucraina, acoperind judeţele Satu Mare, Maramureş şi Suceava.

Trecerea frontierei are loc uneori prin cele mai periculoase locuri.

Ucrainenii care trec graniţa alpină în România o fac pentru a nu fi încorporaţi şi trimişi pe front.

Accesul în zona graniţei româno-ucrainene este sever controlat de poliţiştii de frontieră ucraineni, pentru a opri plecarea din ţară a cetăţenilor care ar putea fi încorporaţi.

Timp citire: 1 min