
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că Israelul lucrează la un nou „acord” privind eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza, în declaraţii făcute în prezenţa preşedintelui american Donald Trump. „Lucrăm în prezent la un alt acord care sperăm să aibă succes şi suntem hotărâţi să scoatem toţi ostaticii”, a declarat el după o întâlnire la Casa Albă cu preşedintele Statelor Unite. „Facem tot posibilul pentru a scoate ostaticii. Luăm în considerare o nouă încetare a focului, vom vedea ce se întâmplă”, a adăugat la rândul său Donald Trump.
După două luni de armistiţiu fragil între Hamas şi Israel, armata israeliană şi-a reluat pe 18 martie ofensiva militară în Fâşia Gaza, de unde mişcarea palestiniană a lansat atacuri fără precedent pe 7 octombrie 2023 împotriva Israelului. Recentul armistiţiu a permis întoarcerea a 33 de ostatici israelieni, printre care opt decedaţi, în schimbul eliberării a aproximativ 1.800 de palestinieni deţinuţi în închisori israeliene. Premierul israelian şi guvernul său susţin, împotriva opiniei majorităţii familiilor şi celor apropiaţi ostaticilor, că presiunea militară crescută este singura modalitate de a forţa Hamas să returneze ostaticii, vii sau morţi, în continuare captivi în Fâşia Gaza. Din cei 251 de ostatici răpiţi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, 58 sunt încă reţinuţi în teritoriul palestinian, 34 din aceştia fiind morţi, potrivit armatei israeliene.
Netanyahu a mai spus şi că a discutat cu Trump despre „viziunea îndrăzneață” a acestuia pentru viitorul Fâşiei Gaza, o referire la propunerea SUA de a prelua controlul enclavei pe care Trump a prezentat-o de mai multe ori în primele săptămâni ale administrației sale. Planul lui Trump a fost condamnat la nivel global ca fiind echivalent unei epurări etnice. Trump a spus că „o forță de pace precum Statele Unite acolo care controlează și deține Fâșia Gaza ar fi un lucru bun” și a sugerat încă o dată ca palestinienii din Gaza să fie mutați în diferite țări.