Liuba Șova și Nicolae Roșca au fost numiți de Parlament judecători la Curtea Constituțională pentru încă un mandat

Liuba Șova și Nicolae Roșca au fost numiți de Parlament judecători la Curtea Constituțională pentru încă un mandat
© EPA/ Dumitru Doru  

Liuba Șova și Nicolae Roșca au fost numiți judecători la Curtea Constituționale, pentru încă un mandat de șase ani. Hotărârile au fost aprobate de Parlamentul joi, 26 iunie. „Noi n-am considerat alte candidaturi. Am pornit de la premisa că sunt persoane pe care le-am văzut în acțiune, i-am văzut în diferite ipostaze, a fost o perioadă cu presiuni și tensiuni în raport cu Curtea Constituțională și am decis să susținem aceste candidaturi”, a spus peședintele Parlamentului Igor Grosu. Opoziția a criticat modul în care au fost promovate candidaturile. PSRM a organizat un protest în fața CC, acuzând PAS de subminarea independenței sistemului judecătoresc și de numirea unor magistrați afiliați politic.

Potrivit Constituției, Înalta Curte este constituită din șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi dintre ei sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii. La data de 16 august 2025, expiră mandatele a cinci dintre actualii membri ai Curții Constituționale.

Guvernul a aprobat marți, 24 iunie, numirea a doi judecători la Curtea Constituțională – pe actuala președintă a Curții, Domnica Manole, și pe fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco. Cei doi magistrați sunt numiți pentru un mandat de șase ani, din data de 17 august. Legislația în vigoare prevede expres că Guvernul are dreptul de a desemna doi judecători la Curtea Constituțională, fără să fie obligat să organizeze un concurs public, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă. „Guvernul își asumă această decizie ca pe un act de responsabilitate instituțională”, a spus el.

Tot în această săptămână, Consiliului Superior al Magistraturii l-a desemnat pe Ion Malanciuc în funcția de judecător la înalta Curte pentru un mandat de șase ani din partea CSM. El îl va înlocui pe Serghei Țurcan, al cărui mandat expiră pe 30 iulie.

Timp citire: 1 min