
Uniunea Europeană va oferi R. Moldova echipamente pentru apărarea spațiului aerian al R. Moldova și sprijin pentru modernizarea forțelor de apărare, au anunțat președinta Maia Sandu și vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, într-o conferință de presă susținută cu ocazia vizitei la Chișinău a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.
Vizita la Chişinău a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, contează pentru securitatea și drumul european al R. Moldova, a apreciat preşedinta Maia Sandu. Ea spus că solidaritatea celor 27 de ţări membre ale UE a fost demonstrată prin „investiţii, sprijin bugetar, asistenţă tehnică, proiecte prin care facem viaţa oamenilor mai bună şi ne ajută să păstrăm pacea”. „Cu sprijinul UE suntem mai bine pregătiți să facem față amenințărilor care vin din afara țării. În curând, Moldova va beneficia, cu sprijinul UE, de echipamente care vor proteja cetățenii de dronele rusești, cele care încalcă spațiul nostru aerian și chiar cad pe teritoriul țării, punând în pericol viețile oamenilor, locuințele și infrastructura noastră. Suntem o țară pașnică, nu ne dorim război, dar avem datoria să ne apăram pacea și siguranța, să ne apărăm cetățenii, iar UE investește tocmai în acest drept fundamental, dreptul fiecărui cetățean de a trăi în siguranță”, a spus Maia Sandu.
UE va oferi asistență în prevenirea tentativelor de manipulare a alegerilor parlamentare din toamnă, în contextul amenințările din exterior, a informat Maia Sandu. „Știm că Rusia va folosi întreaga paletă pentru a ne submina drumul european la alegerile parlamentare din această toamnă. Bani murdari, rețele de dezinformarea, atacurile cibernetice, tentative de a cumpăra voturi și de a distorsiona voința cetățenilor. De aceea vom munci să protejăm cel mai de preț drept al unei societăți libere, dreptul cetățenilor moldoveni de a-și decide singuri viitorul. Colegii europeni vor lucra cu experții moldoveni pentru a consolida capacitatea noastră de a preveni aceste tentative de manipulare. De votul din toamnă depinde viitorul unei întregi generații și supraviețuirea R. Moldova ca stat democratic, de aceea trebuie exprimat în mod liber, fără nicio ingerință din afară”.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, a subliniat că UE este un proiect al păcii, însă „realitatea este că Putin a demonstrat că nu vrea pace”, atacând Ucraina, șantajând energetic R. Moldova, prin campanii de dezinformare, încălcând spațiul aerian al R. Moldova. Din acest motiv, UE va sprijini R. Moldova să-și consolideze securitatea și va oferi un pachet suplimentar de 60 de milioane de euro. „Acest lucru include consolidarea capacităților de apărare ale R. Moldova, pentru a preveni dronele, rachetele rusești care cad pe teritoriul R. Moldova. În total, această asistență prin Instrumentul European pentru Pace se va cifra la 200 milioane de euro, pentru a oferi mai multă securitate cetățenilor”, a spus Kaja Kallas.
În afară de această, UE va ajuta la asigurarea integrității procesului electoral și va desemna o echipă de răspuns rapid împotriva amenințărilor hibride, pentru a consolida capacitatea instituțională, funcționarea adecvată a infrastructurii electorale și a preveni dezinformarea online. În al treilea rând, UE va ajuta R. Moldova să-și consolideze reziliența împotriva amenințărilor hibride și pregătirea împotriva crizelor noi, a mai spus Kaja Kallas, la Chișinău.