
La bustul poetului basarabean Grigore Vieru din Parcul Copou din Iași a avut loc o ceremonie şi au fost rostite alocuţiuni, pentru a marca 90 de ani de la naşterea acestuia – relatează presa din România.
După ceremonie, a fost programat un moment artistic, susţinut de scriitori ieşeni şi din Republica Moldova.
„Vremurile în care trăim sunt un pic mai agitate”
Potrivit consulului general al Republicii Moldova la Iaşi, Ion Coşer, „Grigore Vieru este al poporului român (…) Vremurile pe care le trăim sunt exact despre ceea ce spunea, despre ceea ce scria Grigore Vieru (…) Vremurile în care trăim sunt un pic mai agitate, dar acest lucru ne face să fim împreună, să ne susţinem şi să ne dezvoltăm”.
S-a născut în Regatul României
Poetul s-a născut pe 14 februarie 1935, în Pererîta, Basarabia, pe atunci în Regatul României.
A murit pe 18 ianuarie 2009, în urma unui accident de circulaţie, produs aproape de Chişinău.
La sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90 ai secolului trecut, sub ocupație sovietică, Grigore Vieru a fost unul dintre cei mai proeminenți intelectuali din fruntea mișcării de renaștere națională, ce avea să culmineze, pe 27 august 1991, cu proclamarea independenței Republicii Moldova.
Grigore Vieru fost membru corespondent al Academiei Române.
Opera sa a fost tradusă în mai multe limbi, între care engleză, rusă, germană, italiană și bulgară.