
Miniștrii afacerilor interne ai Republicii Moldova și Ucrainei s-au întâlnit joi, 20 februarie, pentru prima dată în format fizic de la începutul conflictului din Ucraina. Discuțiile s-au concentrat pe întărirea securității regionale și eficientizarea combaterii crimelor transfrontaliere. La Odesa, cei doi miniștri au semnat un Memorandum de Cooperare, ce include măsuri pentru combaterea corupției și infracțiunilor conexe, cum ar fi schimbul de experiență și formarea comună a specialiștilor, anunță un comunicat al MAI.
Ministra Daniella Misail-Nichitin și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko, au mai abordat subiecte legate de îmbunătățirea conectivității între cele două state, inclusiv dezvoltarea infrastructurii existente, facilitarea trecerii frontierei și deschiderea de noi puncte de control comun, R. Moldova și Ucraina având o frontieră comună de peste de 1.200 de km.
Totodată, în cadrul vizitei, oficialii, împreună cu șefii Poliției Naționale și de Frontieră din ambele țări, au inspectat punctul de trecere Maiaki-Palanca-Udobnoe și au evaluat securitatea drumului Odesa-Reni, precum și impactul devastator al atacurilor cu rachete asupra infrastructurii civile și locuințelor din regiune.
Întrevederea a permis oficialilor să observe impactul crizei în regiune și să identifice soluții pentru reconstrucția și stabilizarea securității regionale, pregătindu-se, totodată, pentru gestionarea unor posibile scenarii post-conflict, mai precizează comunicatul.