Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității militare a Republicii Moldova, iar incidentele recente demonstrează riscurile la care sunt expuși cetățenii, a declarat ministrul Apărării, a declarat ministrul Apărării Anatolie Nosatâi, după atacul cu drone de noaptea trecută al Rusiei asupra punctului de trecere Starokazacie –Tudora, care s-a soldat cu doi morți și doi răniți și a prăbușirii unei drone rusești cu explozibil pe teritoriul Republicii Moldova, lângă localitatea Mihăilenii Vechi din raionul Râșcani.
„Federația Rusă reprezintă în continuare principala amenințare la adresa securității militare a statului, iar aceste incidente demonstrează acest lucru. Dar cel mai important este că ele pun în pericol viața și sănătatea oamenilor.
Și vreau să menționez aici că, în acest proces, nu se face diferență între cei de pe malul drept și cei de pe malul stâng. Toți sunt vulnerabili și, indiferent de ce limbă vorbesc sau ce pașapoarte dețin, Federația Rusă continuă să fie un agresor și să pună în pericol viața cetățenilor noștri”, a declarat Anatolie Nosatâi într-o conferință de presă.
Ministrul a spus că Republica Moldova ține cu greu pasul cu dezvoltarea sistemelor necesare pentru a contracara noile tipuri de arme utilizate de Rusia în războiul din Ucraina. Potrivit oficialului, Republica Moldova urmează să utilizeze un ajutor de 120 de milioane de euro aprobat de Uniunea Europeană pentru achiziționarea unui sistem de apărare antiaeriană cu rază medie
Ajutorul european de 120 de milioane de euro, aprobat pentru 2026 prin Instrumentul European pentru Pace, va fi destinat achiziționării unui sistem nou și avansat de apărare antiaeriană cu rază medie, a precizat ministrul. Chișinăul este în prezent în negocieri cu partea europeană privind caracteristicile sistemului.
O delegație a Ministerului Apărării urmează să discute săptămâna viitoare cu reprezentanții UE detaliile privind echipamentul, după care achiziția va fi înaintată companiei producătoare. Anatolie Nosatâi a precizat că este vorba despre un sistem integrat destinat detectării și distrugerii țintelor aeriene, însă tipul exact al echipamentului și compania care îl va produce nu au fost încă stabilite.
Ministrul a avertizat însă că Republica Moldova nu are garanția că sistemul va fi livrat în termenul estimat de trei ani, întrucât capacitățile de producție și termenele de livrare urmează să fie stabilite împreună cu producătorul.
„Noi învățăm și vom învăța din acest război”, a declarat ministrul, adăugând că autoritățile vor identifica resursele necesare pentru consolidarea apărării aeriene a Republicii Moldova.