Rețeaua TESTA este infrastructura oficială a UE pentru cooperarea polițienească, judiciară și transfrontalieră.
Noul mecanism face parte din procesul de pregătire a Republicii Moldova pentru standardele Schengen.
Operațiunea comună a avut loc sub egida Eurojust și Europol.
Restricții de circulație pentru vehicule de tonaj mare, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și România, din zona de sud.
Peste 8.500 de persoane vor beneficia în anul 2026 de cursuri gratuite de limbă română, cu finanțare de la bugetul de stat.
Președinta a mulțumit SUA pentru sprijinul continuu, inclusiv în securitate și energie.
Premierul Munteanu a anunțat că ministerele și autoritățile centrale își vor începe activitatea la ora 09:00 și vor activa protocoale de urgență.
Reuniunea evaluează reforma administrației publice locale și alinierea acesteia la standardele europene.
Iankovskii a fost declarat persoană indezirabilă, în conformitate cu legislația privind regimul străinilor în R. Moldova.
Diplomații acreditați reprezintă Bangladesh, Cipru, Coreea de Sud, Egipt, Filipine, India, Japonia, Kuweit și Peru.
Vladimir Plahotniuc a fost adus forțat la instanță pentru a fi audiat în dosarul „Kuliok”, în care este investigat fostul președinte Igor Dodon.
Republica Moldova va trimite în perioada următoare delegații la nivel de ministere și instituții din domeniul energetic și economic în Statele Unite după această întâlnire.
Plata acesteia se poate face celuilalt părinte, unui alt reprezentant legal sau unei persoane împuternicite prin procură.
Avertizarea va intra în vigoare de marți, 17 februarie, ora 20, până miercuri, 18 februarie, ora 17.
RISE Moldova a identificat într-o scurgere de date din Rusia un depozit bancar deschis pe numele Marinei Tauber la PromsvyazBank.
În 1812, imperiul țarist ocupa Basarabia.
Acuzarea a solicitat prezentarea unui certificat medical.
La Conferința de Securitate de la München, ministrul afacerilor externe al R. Moldova, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide, în cadrul căreia a fost discutată decizia Guvernului norvegian de a deschide o ambasadă rezidentă la Chișinău.
Avariile în rețelele de distribuție au fost înregistrate în mai multe raioane, ca urmare a ninsorilor și a condițiilor meteo nefavorabile.
Președinta Maia Sandu a continuat la München discuțiile despre securitatea Republicii Moldova.
Duminică, pe întreg teritoriul R. Moldova vor cădea precipitații sub formă de ploaie, spre seară cu transformare în lapoviță și ninsoare.
În cadrul reuniunii a fost lansată platforma de cooperare cu societatea civilă.
La Giurgiulești funcționează două entități de infrastructură portuară: Portul Internațional Liber de la Giurgiulești care aparține BERD și Portul de Stat, care este în proprietatea statului R. Moldova.
În cadrul formatului „Triunghiul Odesa”, miniștrii de externe ai celor trei țări au discutat despre securitate energetică, conectivitate regională și combaterea dezinformării.
Republica Moldova a fost supusă tuturor formelor de război hibrid din partea Rusiei, inclusiv unui miliard de atacuri cibernetice într-o singură zi, a declarat președinta Maia Sandu, avertizând că manipularea informațională este cea mai mare amenințare la adresa democrației.
Securitate, reziliență și aderare la UE – agenda șefei statului la Conferința de Securitate.
De indexare vor beneficia peste 665.000 de persoane.
Modificările la Codul Penal care incriminează persecuția, inclusiv în mediul online, intră în vigoare la 14 februarie.
Ea a subliniat că țara continuă să investească în pregătirea instituțiilor pentru aderarea la UE, fiind apreciată ca exemplu de stat candidat.
La München, Maia Sandu și Anatolie Nosatîi vor avea întrevederi cu lideri internaționali și vor participa la paneluri privind cooperarea în domeniul securității și consolidarea rezilienței regionale.
Alexandru Harea, cu peste 20 de ani de experiență în Ministerul Apărării și participări în misiuni ONU în Coasta de Fildeș și Siria, preia conducerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat.
Presa de la Chișinău scrie că acesta s-ar fi sinucis.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează