Guvernul de la Chișinău califică acțiunea drept o „sfidare flagrantă” a acordurilor de pace.
Actele necesare pentru înregistrarea blocurilor electorale trebuie depuse la CEC cu cel mult 30 de zile înainte de începerea perioadei de desemnare a candidaților, termen ce corespunde orientativ datei de 20 iunie.
Peste 295 de mii de elevi, din clasa I-a până în clasa a IX-a, vor primi câte 1000 de lei, ajutor de școală. Plata va fi efectuată de CNAS, între 2 și 5 septembrie 2025, prin transfer bancar, pe cardul unui părinte.
MAE recomandă cetățenilor moldoveni aflați în Israel să părăsească țara pe perioada desfășurării conflictului.
Pentru alegerile parlamentare din R. Moldova, care vor avea loc la 28 septembrie, în România vor fi deschise 22 de secții de votare, a anunțat ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă.
Ultimul raport al Comisiei Vetting a fost transmis la CSM pentru examinare. Rata de promovare în cadrul evaluării externe a judecătorilor Curții de Apel Centru este de 50%.
MAE îndeamnă cetățenii moldoveni aflați în Israel să părăsească țara, în contextul deteriorării situației de securitate din regiune.
Parlamentul European va dezbate marți, 17 iunie, progresele Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Președinta Republicii Moldova, a anunțat că va dona suma de 10.000 de euro, obținută odată cu Premiul Franz Josef Strauss, acordat de Fundația germană Hanns Seidel, pentru conservarea lucrărilor compozitorului.
Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova a recomandat luni cetățenilor săi aflați în Israel să părăsească țara cât mai curând posibil, pe fondul agravării situației de securitate.
UE analizează alocarea de fonduri de preaderare pentru Republica Moldova, anunță eurodeputatul Dan Barna.
Congresul Mondial al Viei și Vinului reunește la Chișinău, în această săptămână, peste 500 de experți din 51 de țări pentru a discuta despre viitorul vinului în contextul schimbărilor climatice, al inovației și al sustenabilității.
Situația de securitate din regiunea Orientul Apropiat rămâne complicată, însă nu există cetățeni moldoveni printre victimele atacurilor din Israel, a confirmat ambasadorul R. Moldova la Tel Aviv, Alexandr Roitman.
„Rusia nu are nevoie de soldați de soldați îmbrăcați în uniforme pentru a desfășura operațiuni militare de destabilizare – are deja un manual al războiului hibrid”, a comentat secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Stanislav Secrieru, consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale.
Israelul a lansat un atac masiv împotriva Iranului, vizând o serie de obiective care țin de programul nuclear al Teheranului, dar și ținte militare. Ministerul Afacerilor Externe a activat Celula de Criză, care urmărește în regim permanent evoluțiile din teren.
Evenimentul reunește lideri europeni pentru a discuta despre viitorul Europei, cu accent pe extinderea Uniunii Europene și cooperarea regională.
Republica Moldova, prin Consiliul interinstituțional de supervizare condus de Prim-ministrul Dorin Recean, a impus sancțiuni în privința a 21 de persoane până în prezent, inclusiv Plahotniuc, Platon, Șor și afiliați ai acestora.
Potrivit unui proiect de lege aprobat astăzi în primă lectură de Parlament, directorul centrului va deveni membru al Consiliului Suprem de Securitate și va fi numit de Președinte.
Președintele Senatului României, Ilie Bolojan, și vicepremierul moldovean Vladimir Bolea, au analizat măsuri concrete pentru optimizarea activităților la graniță, în special prin implementarea unor controale coordonate între autoritățile celor două state.
Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, se va afla astăzi într-o vizită oficială în Rep. Moldova. La Chișinău, oficialul a avut întrevederi cu premierul Dorin Recean și cu președinta Maia Sandu.
Potrivit oficialilor, documentele falsificate conțin acuzații mincinoase și sunt menite să semene confuzie în rândul populației.
Președintele ucrainean a avertizat că, dacă Europa va pierde Republica Moldova în acest an, Rusia va fi și mai încurajată să se implice în afacerile interne ale altor țări din regiune, încercând să le controleze resursele, să le submineze suveranitatea și chiar să le rescrie istoria.
Republica Moldova și-a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina, avertizând asupra riscurilor tot mai mari ale războiului și ale amenințărilor hibride ruse, în cadrul summitului regional desfășurat la Odesa.
Structurile de la Tiraspol, împreună cu forțele din Grupul Operativ al Trupelor Ruse, au organizat pe malul râului Nistru, în Zona de Securitate, o acțiune propagandistică, cu tehnică militară și materiale pirotehnice.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere trilaterală cu Președinții Ucrainei și României, la Odesa, în marja Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est.
Evenimentul va avea loc luni, 23 iunie 2025, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate.
La Chișinău, oficialul se va întâlni, joi, 12 iunie, cu premierul Dorin Recean și cu președinta R. Moldova Maia Sandu.
Trei funcționari din sistemul penitenciar au fost suspendați din funcție, iar alți 16 vor fi cercetați disciplinar, ca urmare a anchetei desfășurate de Ministerul Justiției după eliberarea a nouă deținuți condamnați pe viață.
Ambii candidați la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție întrunesc condițiile de eligibilitate în cadrul etapei de preselecție.
Președintele României, Nicușor Dan, a efectuat astăzi prima sa vizită oficială în Republica Moldova, transmițând de la Chișinău un mesaj ferm de sprijin pentru integrarea europeană a RM și de solidaritate în fața amenințărilor venite dinspre Federația Rusă.
Fundația pentru Sprijinirea și Protecția Drepturilor Compatrioților din Străinătate, cunoscută sub acronimul Pravfond, a aprobat finanțări în valoare totală de 42.500 de euro pentru jurnalista Elena Pahomova în 2024 și 2025.
Participarea Republicii Moldova marchează o intensificare a cooperării militare între Chișinău și statele membre NATO.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează