Maia Sandu, la Comrat: Limba și cultura găgăuză trebuie păstrate, iar alegerile să aducă dialog și dezvoltare

Maia Sandu, la Comrat: Limba și cultura găgăuză trebuie păstrate, iar alegerile să aducă dialog și dezvoltare

Președinta Maia Sandu, a declarat astăzi că dezvoltarea țării este imposibilă fără regiuni puternice, subliniind importanța Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia pentru viitorul R. Moldova.  Mesajul a fost transmis la Comrat, în cadrul ceremoniei care a marcat 35 de ani de la fondarea Universității de Stat din Comrat, transmite Moldpres. Șefa statului, care a vorbit în rusă,  a declarat că una dintre prioritățile principale ale instituției și ale întregii autonomii trebuie să fie păstrarea limbii și culturii găgăuze. În timpul vizitei, Maia Sandu a vorbit și despre alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, subliniind că viitorii reprezentanți ai regiunii trebuie să aducă schimbări, dezvoltare, bunăstare și dialog. Ea a spus că viitorul autonomiei ar trebui construit prin cooperare și încredere, într-un context regional pe care l-a descris drept complicat și imprevizibil. Alegerile au fost stabilite anterior pentru 22 martie, însă organizarea lor este blocată din cauza unor neclarități juridice privind denumirea autorității electorale locale. Comisia Electorală Centrală și Adunarea Populară a Găgăuziei discută posibilitatea creării unui grup de lucru pentru a armoniza legislația electorală.

 

Timp citire: 1 min