Rusia este „profund îngrijorată” de evoluțiile din regiunea separatistă Transnistria, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în contextul în care Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat NATO că ar plănui o posibilă intervenție în zonă.
Operațiunea, vizează persoane considerate o amenințare la adresa securității naționale și a ordinii publice, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Adam Szłapka.
Noua denumire – Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” – vine la puțin peste o lună de la moartea artistului, care s-a stins din viață pe 3 iunie 2025.
Declarația comună, care stabilește cadrul de cooperare bilaterală, a fost semnată la Chișinău de către viceprim-ministrul Vladimir Bolea și Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România.
Relaţiile cu România sunt considerate bune sau foarte bune de 74% dintre persoanele intervievate.
A coborât la mai puțin de două milioane și jumătate.
Noul centru, denumit FACT, va detecta, analiza și documenta campaniile de manipulare și influență străină.
Pachetul de măsuri a fost discutat la Chișinău de vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație, Henna Virkkunen, în cadrul întrevederilor cu președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și ministra dezvoltării economice și digitalizării, Doina Nistor.
Printre cei vizați se numără lideri și membri ai entităților succesoare ale partidului interzis ȘOR, implicați în: cumpărarea voturilor, coruperea politicienilor, tentative de influențare a alegerilor.
14 partide se află în proces de verificare, iar trei formațiuni – „Șansă”, „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei” și „Renaștere” – sunt vizate de litigii în instanță privind limitarea activității sau dizolvarea.
„Cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor acum să bage panică în moldoveni”, scrie șefa statului într-o postare pe Facebook.
Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe, Kaja Kallas, a avut o întrevedere cu ministrul moldovean de externe, Mihai Popșoi.
Subiectul nu a fost discutat în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), dar autoritățile au apelat la „alte mecanisme” care permit reacții în fața unor posibile amenințări.
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație, Henna Virkkunen, va efectua marți, 15 iulie, prima sa vizită oficială în Republica Moldova.
Diplomatul a fost detașat din funcția de director pentru Afaceri Est-Europene la Departamentul de Stat al SUA, unde a coordonat politicile privind R. Moldova, Ucraina și Belarus.
Campania electorală va începe oficial pe 29 august, cu 30 de zile înainte de ziua votului.
Mitropolia Basarabiei acuză Mitropolia Chișinăului– structură afiliată Patriarhiei Moscovei – că participă activ la o campanie de dezinformare menită să submineze identitatea românească din R. Moldova.
BERD își vinde operatorul portuar din R. Moldova către o companie din România.
Danemarca va oferi pe parcursul a patru ani un ajutor de 7 milioane de euro pentru consolidarea capacităților de apărare a Republicii Moldova.
De asemenea, în cadrul ședinței de judecată din 11 iulie, acuzatorii au cerut anunțarea în căutare a deputatei Marina Tauber, care a fugit la Moscova.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, la Roma, în marja Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei.
Mandatul Parlamentului de legislatura a XI-a a început în ziua alegerilor – 11 iulie 2021 și încetează după expirarea termenului de patru ani.
Liderii partidelor PSRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, au fost în Federația Rusă, unde s-au întâlnit vicepremierul rus Alexandr Novak.
Aeroportul Mărculești va fi modernizat, pentru a putea fi operate curse de transportare a mărfurilor și zboruri pentru pasageri.
„Încheiem legislatura a XI-а cu profunda convingere că, la sfârșitul acestui deceniu, prin unitate, hotărâre și perseverență, R. Moldova va deveni stat membru al Uniunii Europene”, subliniază deputații în Declarație.
Președinta Maia Sandu participă la conferința internațională dedicată reconstrucției Ucrainei, organizată sub egida premierului italian Giorgia Meloni
Exporturile realizate de agenții economici din regiune transnisteană către Uniunea Europeană au reprezentat 76,9% din totalul tranzacțiilor externe în primele șase luni ale anului 2025.
Consiliul de supraveghere al BNM este format din șapte membri cu un mandat de șapte ani și are rolul de a asigura o supraveghere publică independentă a activității Băncii Naționale.
Parlamentul a ratificat un contract de finanțare care prevede acest lucru.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit miercuri la Roma cu omologul său italian, Sergio Mattarella, pentru a discuta aprofundarea relațiilor bilaterale și sprijinul Italiei pentru integrarea europeană a R. Moldova.
Ion Ceban a declarat că este o „răfuială politică din partea Maiei Sandu”.
Blocul Alternativă acuză guvernarea de la Chișinău și pe președinta Maia Sandu că la comanda lor i-ar fi fost interzis accesul primarului Ion Ceban pe teritoriul statelor UE.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează