Serviciul Fiscal de Stat al R. Moldova a înghețat activele bașcanei Evghenia Guțul, și ale altor persoane apropiate de oligarhul fugar Ilan Șor, în baza angajamentului Chișinăului de a aplica sancțiunile impuse de Uniunea Europeană.
Acest val de demisii amenință capacitatea instituției de a gestiona cazuri complexe, potrivit președintelui Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă.
Oleg Serebrian urmează să fie desemnat în calitate de Ambasador în Turcia, iar Vladislav Kulminski în Statele Unite ale Americii.
Pe teritoriul ocupat temporar al Republicii Moldova, la fel ca în regiunile ocupate ale Ucrainei, mișcarea cadeților este folosită ca instrument de modelare a viziunii copiilor asupra lumii, cu scopul de a cultiva loialitatea față de Federația Rusă și regimurile de ocupație. În același timp, această mișcare contribuie la formarea unei potențiale rezerve militare, care să fie mobilizată în eventualitatea unui război.
Noile acte de călătorie vor fi emisie din 2026, și vor respecta cerințele tehnice prevăzute de Organizația Internațională a Aviației Civile și reglementările Uniunii Europene, fiind dotate cu elemente biometrice avansate și coduri de identificare unificate.
Au fost efectuate 20 de percheziții la birourile de serviciu, domiciliile și în automobilele funcționarilor vamali.
Consiliul Superior al Procurorilor l-a desemnat pentru funcția de Procuror General interimar pe Alexandru Machidon, adjunct al procurorului-șef PCCOCS.
„Republica Moldova este în prima linie a acestor atacuri și trebuie să ne asigurăm că procesele democratice din această țară rămân protejate,” a declarat președinta Comisiei speciale a Parlamentului European privind Scutul european pentru democrație, Nathalie Loiseau.
Programul vizează armonizarea legislației și instituțiilor moldovenești cu standardele UE și acoperă toate cele 33 de capitole de negociere, organizate în șase clustere tematice.
Documentul a fost semnat în cadrul unei întrevederi între viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și omologul său israelian, Yariv Levin, ministrul justiției.
O delegație a Parlamentului European se află la Chișinău pentru discuții cu autoritățile moldovene despre reziliența democratică, interferența străină, securitatea cibernetică și dezinformarea.
Până în prezent, din Fâșia Gaza au fost evacuați 53 de cetățeni ai Republicii Moldova.
Ședința CSP în vederea desemnării Procurorului General interimar a fost convocată pentru data de 28 mai 2025, ora 15:00.
Directorul unui centru de reabilitare din Vadul lui Vodă, adjunctul acestuia și un intermediar, au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție, fiind vizați în mai multe dosare penale de corupție, trafic de influență și delapidarea averii străine,
În ultimii 20 de ani, nici un procuror general nu și-a dus mandatul până la capăt.
Este vorba despre mai multe cauze penale intentate pentru corupție, trafic de influență și delapidarea averii străine în procesul de achiziții publice..
Potrivit decretului semnat de președinta Maia Sandu, distincția onorează contribuțiile Zurabișvili în promovarea demnității umane, a drepturilor omului și a viitorului european al Georgiei.
CSP urmează să desemneze un procuror care să asigure interimatul la conducerea instituției.
Peste 600 de kilometri de drumuri locale și regionale din R. Moldova vor fi construite și modernizate în acest an, a anunțat luni premierul Dorin Recean.
Agenda coraportorilor include întâlniri cu președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean, procurorul general Ion Munteanu, precum și cu oficiali de rang înalt din cadrul Parlamentului, Guvernului, Serviciului și SIS.
Președinta Comisiei speciale a Parlamentului European privind Scutul european pentru democrație, Nathalie Loiseau, se va afla la Chișinău, în perioada 26-28 mai 2025.
Autoritățile de la Chișinău își propun să încheie toate procedurile necesare pentru aderarea la UE până în 2028.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a vorbit la Black Sea and Balkans Security Forum 2025, de la București, despre provocările hibride actuale cu care se confruntă Republica Moldova.
Ministerul Muncii și Protecției sociale afirmă că o mare parte dintre directivele și regulamentele Uniunii Europene în domeniul securității și sănătății la locul de muncă a fost deja transpusă în legislația națională.
Compania de stat Energocom va prelua de la Moldovagaz serviciul de livrare și facturare a gazelor pentru toate gospodăriile din Republica Moldova. Schimbarea se va face automat de la 1 august.
Președintele Parlamentului Igor Grosu a participat la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor, desfășurat la București.
Prim-ministrul lituanian, Gintautas Paluckas, s-a aflat vineri, 23 mai, la Chișinău, unde a subliniat că asistența Lituaniei pentru integrarea europeană a R. Moldova rămâne o prioritate și va fi extinsă.
ANRE a desemnat compania de stat Enegocom în calitate de furnizor cu obligații de serviciu public, pentru o perioadă de trei ani.
Energocom a început procesul de achiziție a gazului necesar pentru sezonul de încălzire 2025-2026, care va începe la 1 octombrie, a anunțat ministrul energiei, Dorin Junghietu.
Conferință internațională „Provocări contemporane în activitatea curților constituționale europene" are loc astăzi la Chișinău, eveniment organizat cu ocazia celei de-a 30-a aniversări de la fondarea Curții Constituționale a Republicii Moldova.
Numele și imaginea unor instituții publice sunt folosite ilegal pentru a trimite mesaje false către angajați și cetățeni.
Agenda vizitei reflectă dialogul politic dintre Republica Moldova și Lituania, bazat pe o viziune comună pentru o Europă unită și sigură.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează