Noi dosare pe numele lui Plahotniuc vor ajunge în curând în judecată

Noi dosare pe numele lui Plahotniuc vor ajunge în curând în judecată
© EPA/ Dumitru Doru  

Procuratura Anticorupție continuă investigarea mai multor cauze penale, inclusiv dosare noi în care este vizat fostul lider al Paridului Democrat Vladimir Plahotniuc, iar unele episoade ar putea ajunge în instanță în următoarele luni. Declarația a fost făcută de șeful PA, Marcel Dumbravan, transmite IPN. „Nu vreau să dau termene exacte, însă sperăm ca în câteva luni să reușim să trimitem anumite episoade și cauze penale în instanță”, a precizat acesta. Șeful Procuraturii Anticorupție a subliniat că, în unele dosare, sunt efectuate analize financiare pentru a stabili beneficiile obținute de Plahotniuc, iar în altele se așteaptă răspunsuri la comisii rogatorii din state precum Hong Kong, Singapore și Emiratele Arabe Unite. De asemenea, el a declarat că Procuratura Anticorupție continuă investigarea „Fraudei bancare”, inclusiv a unor episoade noi rezultate din disjungerea dosarelor. Acestea îi vizează atât pe Vladimir Plahotniuc, cât și pe alte persoane, iar unele cauze ar putea fi expediate în curând în instanța de judecată. Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. 

Timp citire: 1 min